Produse inovative de la Bystronic: În cadrul evenimentului regional Competence Days și al evenimentului online „Euroblech Digital Innovation Summit”, desfășurat la finalul anului trecut, Bystronic a prezentat cele mai noi produse și soluții pentru domeniile tăierii cu laser, îndoirii, automatizării și software-ului dedicat. Printre altele, specialistul în prelucrarea tablelor a demonstrat cum mediile de producție pot fi conectate inteligent la rețea pentru a obține o eficiență și mai mare.
În continuare sunt prezentate inovațiile produselor Bystronic în domeniul tăierii cu laser:

- Foto: Și mai multă putere pentru rezultate și mai precise – ByStar Fiber cu o putere de ieșire a laserului de 15 kW.
ByStar Fiber de 15 kW
Pentru a oferi companiilor care prelucrează table un sprijin și mai bun într-un mediu din ce în ce mai competitiv, Bystronic avansează acum la un alt nivel al tăierii cu laser cu fibră: mașina ByStar Fiber de 15 kW. Un laser cu fibră de înaltă calitate ce reprezintă tehnologia Bystronic de înaltă precizie, un proces de tăiere fiabil chiar la puterea maximă de ieșire a laserului și o gamă largă de aplicaţii.
Saltul tehnologic de la sistemele convenţionale de 3 - 12 kW la noul nivel de 15 kW este extraordinar: datorită laserului de 15 kW, viteza de tăiere a ByStar Fiber crește, în medie, cu până la 50% comparativ cu o sursă laser de 10 kW.
Acest lucru înseamnă că firmele care prelucrează table pot beneficia de o productivitate mai mare la costuri unitare reduse, deoarece datorită celor 15 kW, noua mașină ByStar Fiber taie cu precizie și fiabilitate oţel, aluminiu și oţel inoxidabil cu grosimi cuprinse între 1 și 30 milimetri, iar alamă și cupru cu grosimi de până la 20 milimetri.
Puterea de ieșire a laserului de 15 kW permite acum aplicaţii extinse la oţel și aluminiu cu grosimi de până la 50 milimetri și oferă, astfel, flexibilitate maximă atât pentru serii mari, cât și pentru comenzile urgente. Indiferent dacă tăiaţi aluminiu, metale neferoase sau oţel, capul de tăiere Bystronic de înaltă performanţă excelează în precizie maximă atât pentru table cât și pentru profile, atât subţiri cât și groase.
Noul nivel de putere este disponibil pentru ByStar Fiber 3015 și ByStar Fiber 4020.
BySmart Fiber de 10 kW
Bystronic oferă acum, de asemenea, și sistemul de tăiere cu laser BySmart Fiber cu puteri de ieșire a laserului mai mari, de 8 sau 10 kW. Datorită puterii sporite, companiile care prelucrează table pot tăia și mai rapid și cu o precizie și mai mare.
În funcţie de structura producţiei și de cerinţele clienţilor, BySmart Fiber este acum disponibil cu puteri de ieșire a laserului de 3, 4, 6, 8 și 10 kW (în plus, BySmart Fiber 3015 este disponibil și cu 2 kW).
Puterea de ieșire de 8 kW le permite utilizatorilor să obţină o creștere semnificativă a vitezei de tăiere. De exemplu, la tăierea oţelului inoxidabil cu grosime de 3 milimetri, aceasta are o creștere cu până la 60 la sută în comparaţie cu un laser cu fibră de 6 kW.

- Foto: Tăiere de mare viteză cu BySmart Fiber, acum cu o putere de ieșire a laserului de 8 sau 10 kW.
Creșterea performanţei este și mai semnificativă la laserul de 10 kW. Aici, BySmart Fiber este de până la 2,5 ori mai rapid la tăierea oţelului inoxidabil cu grosime de 10 milimetri. Pentru toate grosimile tablelor de oţel inoxidabil, laserul de 8 kW crește capacitatea de producere a pieselor cu până la de 2 ori mai mult, iar cel de 10 kW până la 2,5 ori.
Acest lucru permite utilizatorilor să obţină tăieri de înaltă calitate la grosimi ale materialului de până la 30 milimetri. Și deschide, de asemenea, noi posibilităţi pentru tăierea materialelor groase, unde finisajul pieselor tăiate joacă un rol important.
Această putere de ieșire mai mare a laserului este disponibilă atât pentru BySmart Fiber 3015, cât și pentru BySmart Fiber 4020.

- Foto: Sistem scalabil cu o amprentă la sol compactă: noul ByTrans Modular.
ByTrans Modular Pentru multe companii care prelucrează table, tăierea automată cu laser este un factor decisiv care determină succesul. Aici, soluţiile de automatizare pentru tăierea cu laser cu fibră oferă un alt avantaj cheie: utilizarea sistemului de tăiere cu laser este maximizată, iar operatorul nu mai trebuie să se ocupe de manipularea materialelor, care consumă mult timp.
În combinaţie cu un sistem de tăiere cu laser, noua soluţie de automatizare de încărcare și descărcare ByTrans Modular le oferă clienţilor o gamă întreagă de opţiuni și amplasări pentru a-și satisface mai eficient nevoile de automatizare atât pentru seriile mari, cât și pentru loturile mici. Printre altele, aceasta include manipularea descărcării pieselor mari sau posibilitatea recuperării tablei reziduale.
Adaptată exact nevoilor clienţilor, soluţia de automatizare extrem de configurabilă face posibilă realizarea unor durate scurte ale ciclului, crescând astfel productivitatea și reducând semnificativ volumul de muncă al operatorilor. Următorul pas către perfecţionarea prelucrării, cu o prezenţă umană redusă sau chiar în lipsa acesteia, este conectarea la BySort, sistemul de sortare a pieselor complet automatizat. În funcţie de situaţia comenzii, sistemele Bystronic organizează fluxul materialului complet și semi-automat, oferind, în același timp, suficient spaţiu la sistemul de tăiere cu laser pentru a procesa manual comenzi mai mici ori de câte ori este necesar.











