Articol

Producătorii de mașini-unelte germani estimează creșterea producţiei în 2023

Ravenna Stroe17.03.2023 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Într-un comunicat de presă dat publicității pe 9 februarie, Asociația germană a constructorilor de mașini-unelte (VDW) anunță că estimează pentru anul 2023 o creștere a volumului producției cu 9%, atingând un total de 15,5 miliarde de euro.

Din punct de vedere valoric, cifra este cu doar zece procente sub rezultatul record din 2018. Franz-Xaver Bernhard, președintele VDW, declară: „am depășit în mare măsură efectele pandemiei. Acest lucru se reflectă în creșterea producţiei și în nivelul comenzilor, care sunt cu puţin sub nivelul rezultatului record din 2018″.

Întreprinderile au intrat în anul în curs cu un număr semnificativ de comenzi în așteptare. Cu toate că decalajul dintre comenzi și vânzări se reduce în prezent, Oficiul Federal de Statistică din Germania raportează în continuare un stoc de comenzi restante pe 12 luni pentru industria mașinilor-unelte. Rata de utilizare a capacităţilor este, de asemenea, în creștere constantă, revenind la 91,1% în ianuarie. Cel mai recent sondaj rapid, realizat de VDMA la începutul lunii decembrie, arată că 45 la sută dintre producătorii de mașini-unelte sunt prudent încrezători în ceea ce privește anul în curs.

La nivel macroeconomic, previziunile sunt susţinute de ipoteza că inflaţia a atins un nivel maxim. În prezent, preţurile energiei și ale materiilor prime au început să scadă din nou. Eliminarea restricţiilor Covid din China, considerată cea mai mare piaţă, va stimula afacerile. Vor contribui la creștere și alte ţări asiatice, precum India și regiu­nea ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei). Pentru al treilea an consecutiv, investiţiile la nivel mondial înregistrează o evoluţie ascendentă, deși mai puţin dinamică decât în cei doi ani ante­riori, și consumul internaţional de mașini-unelte la nivel beneficiază de pe urma acestei creșteri.

Se estimează totodată că, în Germania, chel­tuielile pentru investiţii vor crește din nou, după trei ani de stagnare. În acest caz, industria auto, în special, a redus cheltuielile în urma deficitului de cipuri care a făcut imposibilă producţia de vehicule.

„ Industria mașinilor-unelte a profitat de procesul de transfor­mare din rândul producătorilor de automobile și și-a dublat eforturile pentru a-și diversifica structura clienților. Potrivit sondajului nostru, ponderea sectorului auto a scăzut de la aproape 43% în 2019 la aproximativ 31% în 2021.” Franz-Xaver BERNHARD, președintele VDW

În schimb, se înregistrează profituri în inginerie și fabricarea produselor metalice.

Creștere cu două cifre în 2022

În conformitate cu estimările VDW, anul trecut producţia de mașini-unelte a crescut cu zece pro­cente, cu trei puncte mai mult decât se preconiza în toamnă. Astfel, rezultă o creștere reală de 3% și un volum de aproximativ 14,1 miliarde de euro. „În sfârșit, mai multe mașini pot fi acum finalizate și livrate, deoarece situaţia aprovizionării pentru multe componente metalice s-a îmbunătăţit″, subliniază Bernhard. Cu toate acestea, furnizarea de compo­nente electronice a rămas în continuare deficitară.

După un an modest, cifra de afaceri internă a crescut cu 16%, de două ori mai mare decât exporturile, care au crescut cu doar 7%. Pe ultimul loc în cadrul Triadei s-a situat Europa, cu minus 3 procente. Europa de Est a avut o performanţă mediocră, îndeosebi din cauza faptului că relaţiile comerciale cu Rusia s-au prăbușit în mare parte. De asemenea, livrările germane au scăzut cu aproape 80% din 2018. În ultimii doi ani, Italia a avut o performanţă remarcabilă, determinată de o politică considerabilă de subvenţii privind achiziţionarea de utilaje. Exporturile către Asia au crescut cu 11%, fiind înregistrată o creștere puternică a exporturilor către Thailanda, India, Japonia și Coreea de Sud. În cele din urmă, America a fost principala forţă mobilizatoare, cu o creștere de 24%, determinată de Brazilia, SUA și Mexic. În calitate de a doua piaţă ca mărime, SUA câștigă în importanţă și, cu o cotă de export de 14,7%, se apropie de China, care înregistrează 18,7%.

În decembrie 2022, numărul total al forţei de muncă a fost estimat la 65.400 pentru unităţile cu mai mult de 50 de angajaţi, cu 2% mai mult decât în anul precedent. Numărul angajaţilor a scăzut cu 13% de la începutul pandemiei, în aceeași perioadă scăzând și producţia cu 17 procente. Această scădere se explică nu numai ca urmare a pandemiei, ci și a procesului de transformare prin care trec clienţii din sectorul auto.

Îmbunătăţirea formării și dezvoltării lucrătorilor calificaţi

În ceea ce privește numărul de locuri de muncă vacante în domeniul ingineriei, crește mult mai rapid în raport cu creșterea globală a personalului: 20% faţă de 1,3%. Puţin peste jumătate din toate companiile de inginerie intenţionează să angajeze personal nou. Totodată, după calculele efectuate de Institutul Economic German, oferta de lucrători calificaţi în domeniile STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) va acoperi, în cel mai bun caz, doar jumătate din nevoile industriei în următorii ani. La ora actuală, Agenţia Federală de Ocupare a Forței de Muncă raportează deficite majore în următoarele grupe profesionale: tehnici­eni în mecatronică, tehnologia automatizării, prelu­crarea metalelor, inginerie mecanică și industrială și inginerie electrică. În anul de formare 2021/2022, mai mult de 11.000 din cele 97.000 de locuri de formare profesională oferite în posturi legate de inginerie au rămas neocupate.

Producătorii de mașini-unelte germani estimează creșterea producţiei în 2023

Analiștii din domeniul educaţiei recomandă companiilor să își sporească programele de for­mare profesională, să menţină mai mult timp lucrătorii calificaţi existenţi și să le ofere cea mai bună formare profesională ulterioară posibilă. Astfel, Fundaţia pentru Educaţie și Dezvoltare a Tinerilor în domeniul Ingineriei Mecanice lucrează de mulţi ani în sectorul ingineriei pentru a oferi for­mare tehnică profesională, pentru ca întreprinderile să poată alege dintr-un grup puternic de candidaţi ale căror calificări corespund nevoilor proprii.

În viitor, Fundaţia pentru Educaţie și Dezvoltare a Tineretului pentru Inginerie Mecanică intenţionează să coopereze mai eficient cu partenerii de formare profesională în vederea pregătirii unui conţinut de învăţare adecvat în domeniul tehnologiilor de mare complexitate și să îl adapteze la nevoile grupurilor ţintă respec­tive. Platforma de învăţare MLS (Mobile Learning in Smart Factories) a fundaţiei este, de aseme­nea, modernizată în acest scop, prezentând 22 de interfeţe de conţinut. Instrumentul integrat, bazat pe principiul educaţional „activitate completă″, per­mite utilizatorilor să își creeze propriul conţinut de învăţare și sprijină deja formarea digitală în toate domeniile profesionale.

„ Este nevoie de un angajament pe termen lung pentru a aborda schimbările demografice în mod durabil. Formarea continuă trebuie să fie însoțită de soluții creative de recrutare pen­tru a face profesiile inginerești mai atractive pentru tineri. Depinde de noi toți.” Franz-Xaver BERNHARD, președintele VDW

0
Logo Ravenna Stroe
Ravenna Stroe
0 produse11 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Ravenna StroeRavenna Stroe
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.