Articol

Programul naţional de promovare a exportului în 2022

T&T - Tehnică și Tehnologie21.03.2022 · 5 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Pe 23 februarie, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind modificarea Anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, inițiată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Conform acestei ordonanţe, firmele românești vor putea participa la târguri și expoziţii internaţionale, o parte din cheltuieli fiind suportate de stat, prin programul naţional de export, care astfel se va relua în anul 2022.

Programul de Promovare a Exportului finanţează parţial, din fonduri de la bugetul de stat, participarea operatorilor economici români la târgurile și expoziţiile internaţionale, cu stand sub pavilion naţional, precum și participările individuale, cu stand de prezentare a produselor sau serviciilor, inclusiv la misiunile economice desfășurate în străinătate ori la manifestările organizate în format virtual, pentru care sunt solicitate taxe.

 

Misiune economicaStructura asociativăPerioada
EAU, DubaiATIC28 februarie - 4 martie
Franta, ParisBFD1-4 martie
EAU, DubaiBFD26 aprilie-1 mai
Japonia, YokohamaAAIIPNI16-22 mai
Franta (Cannes), MonacoARCFmai-iunie
Turcia, Istanbul, CappadociaBFD12-18 iunie
Belgia, OlandaAPEV14-19 iunie
Gemania, FrankfurtFEPAIUS20-24 iunie
Africa de Sud,Cape Town, JohanessbourgATICiulie
SUA, Sidney OhioAAIIPNI24-30 iulie
Singapore,Vietnam (Hanoi, Ho Chi Minh)ANAMOBseptembrie
Franta, ParisBFDseptembrie

Totodată, pot fi decontante și alte tipuri de cheltuieli, cum ar fi, spre exemplu, invitarea potenţialilor importatori străini la târgurile internaţionale organizate în România, realizarea unor acţiuni de publicitate și reclamă cu caracter general, realizarea de studii de piaţă și pe produse ori alte certificări specifice.

TârgStructura asociativăPerioada
Premier Vision ParisFEPAIUS/ACIR8-10 februarie
Mobile World Congress BarcelonaARIES28 februarie-3 martie
Paris Fashion WeekARCF4-7 martie
MEE DubaiAPREL7-9 martie
DEFEXPO IndiaPATROMIL10-13 martie
Micam Mipel Fashion Week MilanoSFERA FACTOR13-15 martie
Alimentaria BarcelonaAPAR4-7 aprilie
Barcelona Bridal WeekBFD22-24 aprilie
ICFF New YorkAPMR15-17 mai
Prowein DusseldorfAPEV15-17 mai
Global Industrie ParisFEPA CM17-20 mai
SIERAAD AmsterdamARCJ26-29 mai
Hannover MesseFEPA CM30 mai-2 iunie
Communic/ConnechtechAsia Singapore ATIC1-3 iunie
Salone Internazionale del Mobile MilanoAPMR7-12 iunie
Posidonia AtenaANCONAV6-10 iunie
London WineAPEV7-9 iunie
Expo Riva ScuhSFERA FACTOR11-14 iunie
Tech X L R 8 LondraARIES13-14 iunie
Eurosatory ParisPATROMIL13-17 iunie
Pitti Uomo FlorentaFEPAIUS14-17 iunie
Techtextil/Heimtextil FrankfurtFEPAIUS21-24 iunie
ILA Berlin Air ShowOPIAR22-26 iunie
Mostra Convegno ExpoComfort MilanoANEIR28 iunie - 1 iulie
Premier Vision ParisFEPAIUS/ACIR5-7 iulie
Pure Scoop LondraARCJ17-19 iulie
Farnborough International Air ShowOPIAR18-22 iulie
Biofach NurembergBIO ROMANIA26-29 iulie
Americas Mart AtlantaARCFaugust
Esef UtrechtFEPA CM30 august - 2 septembrie
IFA BerlinARIES2-6 septembrie
Sourcing at Magic Show Las VegasFEPAIUS/ACIRseptembrie
Maison&Objet ParisAPMR8-12 septembrie
AMB StuttgartFEPA CM13-17 septembrie
Automechanika FrankfurtACAROM13-17 septembrie
GaLaBau NurenbergCLUSTERO14-17 septembrie
MOW Bad SalzuflenAPMR18-22 septembrie
Micam MilanoSFERA FACTORseptembrie
Milano Fashion WeekARCJseptembrie
Gallery DusseldorfSFERA FACTORseptembrie
CPM MoscovaFEPAIUS/ACIRseptembrie
Munich Fabric StartFEPAIUS/ACIRseptembrie
Levenement Connecte GenevaATIC20-21 septembrie
FackPack NurenbergCLUSTERO27-29 septembrie
Paris Fashion WeekARCF30 sept- 3 oct
Who's Next/Premier Classe ParisFEPAIUS/ADCTPseptembrie
e Commerce LondraATICseptembrie
CeBit Australia/SydneyATICseptembrie
Midsize Enteprises Summit Fall SUA VestATICseptembrie
BATIMAT IDEOBAIN Interclima ParisANEIR3-6 octombrie
IOT Solutions World Congress BarcelonaARIES5-7 octombrie
Chillventa NurenbergCLUSTERO11-13 octombrie
BI-MU MilanoFEPA CM12-15 octombrie
New York Couture ShowBFDoctombrie
Gitex DubaiARIESoctombrie
SIAL ParisROMALIMENTA15-19 octombrie
MWC Los AngelesARIES 26-28 octombrie
Interwine ShenzhenAPEV28-30 octombrie
Fashion World TokyoFEPAIUS/ACIRoctombrie
Beautyworld Middle East DubaiOPIC29 octombire - 3 noiembrie
Meubel Beurs BruxellesAPMR6-9 noiembrie
SIMA ParisFEPA CM6-10 noiembrie
Pro Wine ShanghaiAPEV8-10 noiembrie
EIMA BolognaFEPA CM9-13 noiembrie
Medica DusseldorfARIESnoiembrie
EuroTier HannovraPICMIA15-18 noiembrie
Mebel MoscovaAPMR21-25 noiembrie
Productronica MunchenARIES15-18  noiembrie
   

 

În plus, va fi realizat „Portalul de Comerţ Exterior”, administrat de Departamentul de Comerţ Exterior, pentru promovarea ofertelor de export ale firmelor românești și informarea operatorilor economici privind cererile de ofertă primite de Birourile de Promovare a Comerţului Exterior din cadrul ambasadelor și consulatelor României. 

Din noul program de export vor fi excluși intermediarii, care consumau aproximativ 15% din bugetul alocat. Acest lucru a fost invocat și anul trecut când schema a fost suspendată.

 

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.