Acest articol se adresează atât producătorilor și distribuitorilor de produse hardware cu componente software sau AI, cât și consumatorilor care ar putea fi prejudiciați de un astfel de produs. Până la data de 9 decembrie 2026, România trebuie să transpună o nouă directivă europeană care schimbă radical modul în care funcționează răspunderea pentru produsele cu inteligență artificială. Companiile vor avea o expunere mult mai mare la risc, iar consumatorii vor avea o poziție mult mai puternică atunci când un astfel de produs le cauzează un prejudiciu.
În continuare vom explica ce se schimbă și ce înseamnă asta pentru fiecare parte.
1. Cum intervine AI-ul în discuția privind răspunderea producătorului - de la nivel de concepție până la punere pe piață
Produsele hardware care integrează sisteme AI ca o componentă sunt pretutindeni în ziua de astăzi. Un sistem AI nu este static, acesta poate învăța, se poate actualiza, poate lua decizii pe baza unor date pe care furnizorul sistemului AI nu le-a anticipat inițial.
Din punct de vedere juridic avem o întrebare-cheie: dacă un robot ia o decizie autonomă care rănește un muncitor sau un consumator unde se oprește răspunderea mea ca producător și unde începe cea a furnizorului de sistem AI integrat în produsul meu?
În România, cadrul juridic actual nu este încă pe deplin adaptat pentru gestionarea prejudiciilor ge-nerate de produse sau servicii bazate pe inteligența artificială. Principalele acte normative naționale au fost concepute în principal pentru produse tangibile, ceea ce poate crea dificultăți atunci când prejudiciul rezultă din comportamentul defectuos al unui software AI integrat într-un produs hardware. O contribuție parțială vine din O.U.G. nr. 140/2021 și O.U.G. nr. 141/2021, care au introdus în dreptul român noțiunea de „bun cu elemente digitale" și obligația vânzătorului de a furniza actualizări software necesare menținerii conformității. Aceste prevederi însă nu sunt deocamdată suficiente cât să surprindă o nuanță importantă, anume răspunderea în contextul învățarii continue a sistemelor de AI. În era AI, software-ul nu mai este static și creează efecte variabile în funcție de procesul de învățare automată, antrenare ori calibrare.
De exemplu, dacă un aspirator robot ia foc din cauza unei componente hardware, aplicarea răspunderii pentru produsul cu defect e evidentă. Dacă însă un dispozitiv blochează automat ușa de ieșire în timpul unui incendiu, din cauza unui algoritm AI defect care se modifică și pe care îl încorporează în produs, analiza juridică devine mai complexă, iar răspunsul pe care va încerca să îl aducă noua Directivă (UE) 2024/2853 este cine poate fi dat în judecată și ce trebuie dovedit pentru a obține despăgubiri de către victimă de la oricare dintre acești actori de pe lanțul comercial de către victimă.
2. Ce se va întâmpla începând cu decembrie 2026: noile reglementări aplicabile produselor ce vor fi introduse pe piață din acel moment
România, ca stat membru U.E., are obligația de a transpune noua Directivă (UE) 2024/2853 privind răspunderea pentru produse defecte până la 9 decembrie 2026, iar Legea 240/2004 se așteaptă să fie modificată sau înlocuită pentru a reflecta noile cerințe europene.
Această nouă directivă europeană actualizează cadrul existent pentru a armoniza modul în care răspunderea juridică are loc pe piața europeană.
Directiva vine la pachet cu:
- măsuri procedurale pentru ușurarea sarcinii probei victimei care a suferit un prejudiciu;
- faptul că victima nu trebuie să dovedească culpa producătorului, ci doar că produsul era defect și a cauzat prejudiciul.
Produsele hardware moderne implică, de regulă, mai mulți actori: producătorul componentelor hardware de bază (cipuri, senzori etc.), dezvoltatorul software-ului și al algoritmilor AI, dar și acel integrator cel care asamblează toate aceste componente într-un produs final. Mai departe, acest produs final poate fi comercializat de diverși distribuitori sau importatori care pun produsul final pe piață. La capătul acestui lanț apare un operator (de exemplu, o fabrică) care configurează și utilizează produsul, sau chiar un consumator final.
În acest lanț comercial, noua Directivă (UE) 2024/2853 privind răspunderea pentru produse defecte îi va permite unei victime să tragă la răspundere prodcătorul final al acelui bun și chiar și pe alți actori de pe lanțul comercial, dacă această victimă nu poate identifica exact producătorul: deci, pe importator, pe reprezentantul autorizat, pe distribuitor sau chiar pe alți furnizori de servicii implicați în punerea produsului respectiv pe piață.
Însă una dintre cele mai importante schimbări este includerea explicită a software-ului și a sistemelor bazate pe inteligență artificială în cate-goria produselor pentru care poate fi angajată răspunderea. Cu alte cuvinte, un defect cauzat de software sau de un sistem de inteligență artificială, poate da naştere răspunderii juridice în mod similar unui defect de fabricație al unei componente fizice. Este o schimbare față de abordarea anterioară, în care software-ul era adesea dificil de încadrat în termeni de răspundere, atunci când el era integrat într-un produs considerat defect.
Directiva aduce clarificări importante și în privința actualizărilor software. În anumite situații, mai ales atunci când actualizarea modifică semnificativ funcționarea sau profilul de siguranță al produsului, aceasta poate fi tratată juridic ca o introducere pe piață a unui produs complet nou, cu toate obligațiile și riscurile aferente.
3. Produse defecte şi componentele de siguranță
Noua directivă schimbă și modul în care este definit un „produs defect”. Nu mai este vorba doar despre defecțiuni fizice sau erori de fabricație, ci și despre vulnerabilități inclusiv de securitate cibernetică. Cu alte cuvinte, un produs conectat la internet poate fi considerat defect inclusiv atunci când nivelul său de protecție informatică este insuficient și expune utilizatorii la riscuri previzibile, precum accesul neautorizat, manipularea de la distanță sau compromiterea funcțiilor de siguranță.
În cazul produselor bazate pe software și AI, responsabilitatea producătorului nu se oprește neapărat în momentul comercializării. Noua directivă pornește de la realitatea că multe produse digitale rămân sub controlul producătorului prin actualizări, patch-uri și modificări de funcționalitate livrate ulterior. Asta înseamnă că producătorii trebuie să fie atenți la obligația de a menține produsul sigur după introducerea sa pe piață, mai ales atunci când riscurile pot fi prevenite prin update-uri software.
Când vine vorba de produse cu AI, o instanță de judecată ar putea lua în considerare factori precum: capacitatea sistemului AI încorporat în produs de a învăța și evolua după ce produsul a fost vândut, interacțiunea sa cu alte produse conectate sau servicii digitale, respectarea altor cerințelor legale aplicabile, inclusiv Regulamentul AI Act.
Din 2 august 2028, producătorii trebuie să evalueze dacă sistemul AI funcționează ca o „componentă de siguranță” a produsului. Potrivit Regulamentului AI Act, un sistem AI folosit drept componentă de siguranță a unui produs reglementat (de exemplu, mașini industriale sau dispozitive medicale) este, de regulă, încadrat automat în categoria de risc ridicat și va atrage obligații stricte de conformitate.
Încadrarea ca risc ridicat declanșează cerințe suplimentare, precum gestionarea riscurilor, elaborarea de documentație tehnică, supraveghe-re umană, iar nerespectarea lor va face produsul mult mai ușor de calificat drept defect. În pachetul legislativ Digital Omnibus, obligațiile pentru sistemele AI integrate ca o componentă de siguranță în produse au fost amânate până la 2 august 2028, restrângând în același timp noțiunea de „componentă de siguranță”. Un sistem AI care va servi exclusiv la asistarea utilizatorului, la optimizarea performanței sau la sporirea confortului nu va fi tratat drept componentă de siguranță, cu excepția cazului în care defectarea ori funcționarea sa necorespunzătoare ar putea pune în pericol sănătatea sau siguranța persoanelor.
4. Ce presupune un recall în România
Este important să reținem că sunt două regimuri juridice paralele, dar care pot fi aplicate simultan în cazul unui produs AI defect.
În primul rând, se poate aplica răspunderea civilă pentru prejudicii, reglementată de Legea nr. 240/2004 și, după transpunere, de noua Directivă 2024/2853/UE. Acest tip de răspundere se referă la dreptul victimei de a obține despăgubiri în instanță pentru prejudiciul suferit.
În al doilea rând, se poate declanșa și mecanismul de product recall în siguranța produselor, noțiuni care sunt reglementate de Regulamentul (UE) 2023/988 privind siguranța generală a produselor (GPSR), aplicabil în România începând cu 13 decembrie 2024. Sub GPSR, producătorii și distribuitorii au obligația de a se asigura că produsele introduse pe piață sunt sigure pe întregul lor ciclu de viață și de a lua măsuri corective imediate dacă sunt identificate riscuri, inclusiv notificarea directă a consumatorilor afectați și raportarea incidentelor către autorități.
În România, aplicarea GPSR este supravegheată în principal de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituția care poate constata încălcări ale regulilor și aplica sancțiuni. În practică, ANPC are competența de a impune măsuri corective, de a retrage produse de pe piață și de a alerta celelalte state membre prin platforma europeană Safety Gate, sistemul de avertizare rapidă pentru produse periculoase. În cazul produselor bazate pe inteligență artificială, ANCOM este în prezent desemnată în România ca autoritate de supraveghere pentru aplicarea AI Act, iar ANPC va colabora cu aceasta în ariile care țin de competențele sale, inclusiv când supravegherea se intersectează cu normele de siguranță a produselor și de protecție a consumatorilor.
Concret, dacă un produs cu AI provoacă un accident, există două mecanisme juridice care pot funcționa simultan. Pe de o parte, ANPC poate interveni administrativ și poate dispune retragerea produsului de pe piață în temeiul GPSR. Pe de altă parte, persoana prejudiciată poate solicita despăgubiri în instanță în baza regulilor privind răspunderea pentru produse defecte, fie potrivit actualei Legi nr. 240/2004, fie, după decembrie 2026, în baza noii Directive europene privind răspunderea pentru produse defecte. Cele două proceduri sunt independente și se pot desfășura în paralel. Sesizarea ANPC rămâne facultativă, persoana prejudiciată având posibilitatea să sesiseze direct instanța de judecată, însă dovada unei astfel de plângeri și eventualele constatări administrative pot consolida probatoriul cauzei.
Un aspect practic esențial este momentul în care produsul a fost introdus pe piață. Noua directivă europeană se va aplica produselor introduse pe piață după transpunerea sa în legislația națională, în timp ce produsele deja comercializate anterior vor rămâne, în principiu, sub incidența actualului cadru legal. În practică, data introducerii pe piață poate deveni un element-cheie într-un litigiu: producătorii vor încerca să invoce regimul vechi, potențial mai favorabil, iar persoanele prejudiciate vor urmări să demonstreze că produsul, sau o actualizare software semnificativă a acestuia, a fost introdus pe piață după decembrie 2026.
5. Cum trebuie să te pregăteşti când introduci un produs hardware cu componente software pe piață
Unul dintre cele mai importante instrumente pe care un producător le are la dispoziție este dosarul tehnic și trasabilitatea componentelor hardware și software. El trebuie să acopere descrierea produsului și a modului în care urmează să fie utilizat, analiza riscurilor și măsurile de atenuare, standardele aplicate și rezultatele testelor, instrucțiunile de utilizare și avertismentele. Pentru produsele cu AI, lista se extinde: descrierea sistemului, datele de antrenament, limitele de performanță și mecanismele de monitorizare.
Nu este o simplă formalitate, dat fiind faptul că în caz de litigiu, dosarul tehnic este prima linie de apărare a producătorului, iar absența lui sau faptul că e incomplet activează direct prezumția că produsul e defect așa cum e prevăzut de noua directivă.
Cum începi strategia de conformitate
- identifică toate reglementările aplicabile produsului tău specific, deoarece nu există o soluție universală;
- clasifică componentele AI conform AI Act: verifică dacă sistemul funcționează ca o „componentă de siguranță” și dacă intră în categoria de risc ridicat, pentru că de această calificare depind obligațiile tale de conformitate.
- construiește dosarul tehnic înainte de punere pe piață, deoarece este prima linie de apărare într-un litigiu;
- implementează un sistem de monitorizare după lansarea pe piață (post-market surveillance), deoarece siguranța unui produs cu AI este un proces continuu;
- revizuiește contractele cu furnizorii software și AI pentru a clarifica răspunderea între părți.
Toate aceste schimbări duc, în esență, către același rezultat. Până în decembrie 2026, un defect cauzat de software sau de un sistem de inteligență artificială va putea angaja răspunderea juridică la fel cum o face astăzi un defect de fabricație al unei componente fizice. Pentru companii, asta înseamnă că cei care își pregătesc din timp documentația și relația cu furnizorii de software reduc semnificativ șansa de a fi trași la răspundere fără drept de apărare. Pentru consumatori, înseamnă că vor avea la dispoziție mijloace mai simple și mai eficiente pentru a obține despăgubiri sau pentru a cere retragerea unui produs periculos de pe piață.
Despre Ventures'n'Law
Ventures'n'Law este o firmă de avocatură care lucrează cu companii de tehnologie și startup-uri, multe dintre ele având activitate internațională. Echipa îmbină expertiza juridică cu o înțelegere practică a modului în care funcționează un produs, o companie în creștere sau un fond de investiții, și oferă consultanță în zone precum structurarea companiilor, finanțare și exit, proprietate intelectuală, protecția datelor, dreptul muncii, litigii comerciale și consultanță fiscală.
