Investițiile din industrie au fost decisive în dezvoltarea economică a României în ultimele două decenii. Printre primele investiții majore în domeniul industrial de la noi sunt și cele de la Brașov ale Grupului german Schaeffler. Evoluția companiei a inspirat și alte companii internaționale importante, ce au investit la Brașov, și a ajutat orașul să redevină un centru industrial major. Schaeffler a pornit la drum cu doar câteva sute de angajați într-o hală de 4500 de metri pătrați în fostul parc industrial Tractorul și a ajuns, după investiții susținute pe parcursul celor 20 de ani de existență, la mai multe unități de producție și la peste 5000 de angajați, la Cristian, lângă Brașov. Trecând în acest an printr-o schimbare la nivelul conducerii, dată fiind importanța companiei în ecosistemul industrial din România, interesul mediului de afaceri din industrie este unul firesc pentru planurile de dezvoltare ale companiei sub noua ei conducere. Am profitat de deschiderea noului director general Schaeffler România, domnul Ștefan Gulacsi-Gologan, pentru a obține răspunsul la câteva întrebări pe care le-am adresat în numele cititorilor noștri.
Interviu cu Ştefan Gulacsi-Gologan, Director General Schaeffler România

Începând cu luna mai a acestui an sunteți directorul general Schaeffler România, după conducerea unor departamente și unități de producție în cadrul Grupului Schaeffler. Preluați compania după un an 2021 cu reușite anunțate de conducerea grupului Schaeffler, dar într-o perioadă cu destule provocări. Care sunt principalele obiective pe care le aveți în funcția de director general al Schaeffler România?
Ștefan Gulacsi-Gologan: Schaeffler România este una dintre cele mai puternice locaţii ale Grupului Schaeffler, furnizor global preferat pentru sectorul de industrie și automotive. Compania a avut o dezvoltare accelerată de la fondarea acesteia în 2002 în România, la Brașov, care a fost posibilă prin construcţia unei echipe competente și acumulării de know-how căutat de clienţi globali. Astfel, prima prioritate este să ne menţinem competitivitatea și să continuăm dezvoltarea business-ului. În acest context vizualizăm continuarea dezvoltării în viitor, atât la nivel de capacitate de producţie și infrastructură, cât și la nivel de personal. În viziunea de extindere vizăm atât producţia pentru automotive, cât și cea pentru industrie, având, de asemenea, marele avantaj că suntem furnizori de bază pentru industria producătoare de energii verzi.
Pe lângă dezvoltarea afacerii, compania a avut mereu o implicare profundă în mediul social, printr-un portofoliu extins de proiecte pe care intenţionăm nu doar să le menţinem, ci să le dezvoltăm în viitor. Aici vizăm și anumite programe ce fac parte din portofoliul nostru educaţional, cum ar fi școala profesională în sistem dual de la Brașov ajunsă model replicat în România, Campus Tehnic Brașov, printre ai cărui fondatori și parteneri majori ne numărăm, dar și programe din mediul universitar unde vom extinde reţeaua de colaborare. Vom rămâne astfel implicaţi nu doar în dezvoltarea propriului personal, ci și în dezvoltarea și asigurarea forţei de muncă de viitor prin implicare activă în colaborare cu instituţiile avizate, pentru a oferi programe și proiecte care să deschidă noilor generaţii de elevi și studenţi perspective de viitor în companii internaţionale cu tehnologii de top.
Sustenabilitatea joacă un rol central în punerea în aplicare a strategiei noastre corporative. Decarbonizarea Grupului Schaeffler până în 2040 este o prioritate de top pentru noi. Până atunci însă, depunem toate eforturile pentru a reduce semnificativ impactul nostru asupra climei. Propriile noastre operaţiuni vor fi neutre din punct de vedere climatic începând cu 2030. Urmărim un program de sustenabilitate care în mod sistematic și metodic monitorizează toate ariile companiei și se bazează pe trei piloni: materiale verzi, producţie verde și produse verzi.
Pe lângă faptul că prin ţelurile definite și măsurile concrete stabilite în companie contribuim la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris privind clima, acest lucru ne consolidează poziţia de partener tehnologic preferat și de furnizor de soluţii sustenabile.
Care sunt atuurile prin care se remarcă și care este acum poziționarea Schaeffler România printre celelalte unități productive ale concernului din care face parte?
Ș.G.G.: Atuurile principale ale locaţiei sunt agilitatea de care dă dovadă în zona de productivitate și de retehnologizare continuă, alături de investiţii. Chiar și în perioada economică dificilă din ultimii ani s-a continuat dezvoltarea planificată, fiind construită o nouă hală de producţie la cele mai înalte standarde din industrie, unde producem acum noi rulmenţi destinaţi pieţei de căi ferate și altor aplicaţii în zona industrială. Locaţia deţine un enorm know-how de specialitate, apreciat și căutat de clienţi globali. Deţinem expertiza de top pentru Grupul Schaeffler în ceea ce privește producţia de rulmenţi mari, ceea ce înseamnă și dezvoltarea multor produse noi, realizată cu succes în locaţia de la Brașov cu toate provocările pe care le aduce cu sine acest proces.
În acest moment industria la nivel global se transformă, încercând să facă față provocărilor date de contextul economic internațional, dar și de adaptarea la transformarea digitală a proceselor de producție și la nevoia de sustenabilitate a întregii activități. Care sunt în acest moment principalele provocări pentru Schaeffler România și care sunt soluțiile pe care le adoptați în unitățile de producție din Brașov? Și de asemenea care sunt direcțiile urmărite de compania Schaeffler în dezvoltarea echipamentelor, soluțiilor și sistemelor oferite?
Ș.G.G.: Automatizarea și digitalizarea proceselor reprezintă o prioritate pentru noi. În acest sens am elaborat un plan strategic clar pentru a atinge un grad ridicat de realizare, pe care îl urmărim îndeaproape, în directă corelare cu strategia noastră de investiţii. Acestea vor crește gradul de eficienţă operaţională și vor contribui și la ţelurile de sustenabilitate pe care le urmărim. Toate investiţiile din companie sunt strâns corelate cu strategia noastră de sustenabilitate. În consecinţă, urmărim să reducem emisiile de carbon în toate ariile companiei, cum ar fi departamentul de sectoare calde, acesta reprezentând un mare consumator de gaze naturale. Viitorul aparţine energiei eoliene și solare. Schaeffler furnizează produse importante pentru ambele domenii și, prin urmare, consolidează expansiunea energiilor regenerabile. În calitate de furnizor de rulmenţi pentru turbine eoliene, realizaţi chiar la Brașov pentru marii jucători globali, Schaeffler are o contribuţie importantă la tranziţia spre energia verde.
În propriile procese de producţie, Schaeffler dezvoltă, împreună cu furnizorii săi, echipamente care să corespundă celor mai înalte standarde atât ca grad de tehnologizare, cât și din punct de vedere al consumului energetic.
Transformarea profundă prin care trece industria necesită resurse umane cu abilități și cunoștințe noi. Ce proiecte concrete de instruire și educație își asumă compania Schaeffler România, cu ce parteneri și ce rezultatele sunt așteptate?
Ș.G.G.: Pe plan local suntem un susţinător și un partener bine cunoscut în dezvoltarea forţei de muncă calificată, cu o participare activă constantă în învăţământul profesional dual prin Campus Tehnic Brașov, dar și în mediul universitar. De exemplu, în această vară au loc înscrieri la trei programe de master în specializări de interes pe care le-am dezvoltat cu Universitatea Transilvania din Brașov și alţi parteneri pentru: „Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie”, „Ingineria proceselor de fabricaţie avansate”, „Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor”. În continuare urmărim să demarăm o colaborare pro-activă cu mai multe universităţi tehnice din România pentru a le oferi studenţilor perspective și pentru a crește atractivitatea către domeniile tehnice și industriale pe plan naţional. Atractivitatea Brașovului va crește prin dezvoltarea infrastructurii. În consecinţă, atragerea studenţilor și absolvenţilor prin șansa de a activa încă din timpul anilor de studiu în compania noastră reprezintă un obiectiv de interes pentru noi.
Schaeffler România este un actor foarte important în dezvoltarea mediului de afaceri din industria de la noi și, în special pe plan local, la Brașov. Ce proiecte proprii și ce inițiative ale clienților și partenerilor sprijină compania Schaeffler pentru a stimula evoluția comunității și ecosistemului din industria din România?
Ș.G.G.: Fiind una dintre cele mai mari investiţii de la Brașov, Schaeffler România se numără și printre cei mai mari angajatori cu peste 5000 de angajaţi. Ca urmare, compania a contribuit în mod activ la dezvoltarea mediului economic, dar și pe plan social cu multiple proiecte și programe, precum cele educaţionale, deja menţionate sau cele caritabile sau în interesul comunităţii, precum Parcul Schaeffler din Livada Poștei în Brașov. În calitate de furnizor de top pentru industria eoliană, Schaeffler este și va fi implicat în orice dezvoltare din această zonă a generatorilor de energie verde, atât la nivel global, cât și la nivel naţional. Compania este activă și în dezvoltarea furnizorilor locali. Am investit și continuăm să investim un efort considerabil pentru a internaliza în ţară lanţul de aprovizionare, generând astfel noi locuri de muncă și investiţii în România.
Vă mulțumim pentru timpul acordat!









