Articol

Școala Profesională Duală, oportunitate pentru tânăra generaţie

T&T - Tehnică și Tehnologie01.10.2020 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Continental a luat parte la reintroducerea sistemului dual de școală profesională la Colegiul Energetic Regele Ferdinand I din Timișoara încă din 2012, de la reînființarea claselor cu acest profil. Compania a sprijinit și Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu“, din Carei, s-a implicat în dezvoltarea Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov și susține învățământul profesional dual și în Sibiu unde, prin colaborarea cu Colegiul Tehnic „Independența”, a creat patru clase – una în 2018, două în 2019 și una în 2020, elevii acestora urmând a-și desfășura practica în cadrul locației.

Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România

„Susținerea educației din România reprezintă o prioritate pentru Continental. Compania și-a luat angajamentul de a contribui la dezvoltarea, la nivel național, a acestei forme de învățământ. Am inițiat și ne-am implicat încă de la început în proiectul de educație profesională pentru că am observat că tânăra generație a identificat oportunitățile pe care acest sistem le oferă și își dorește să facă parte din ceva concret, își dorește să clădească ceva durabil. Sistemul profesional dual de învățământ generează valoare adăugată, creează oportunități pentru economie să atragă investiții noi din partea companiilor și stimulează crearea de noi locuri de muncă pe plan național care asigură o productivitate ridicată a muncii. Iar Continental îi ajută pe tineri să devină specialiștii de mâine”, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Pentru anul școlar 2020-2021, la Colegiul Energetic Regele Ferdinand I din Timișoara au fost formate trei noi clase pentru specializările „Electrician”, „Electromecanică” și „Operator mașini cu comandă numerică (CNC)”. Elevii vor deprinde abilitățile practice care îi vor ajuta să își aducă o contribuție semnificativă în dezvoltarea industriei automotive, în unitățile de producție sau în centrele de cercetare și dezvoltare. La Colegiul Tehnic „Independența” din Sibiu, 109 elevi încep în noul an școlar cursurile în cele patru clase Continental, în sistem de învățământ profesional dual. Și aici, în acest an s-a mai introdus o clasă cu specializarea „Electromecanică”, formată din 30 de elevi. Timp de trei ani, elevii vor pune bazele electromecanicii și vor aplica noțiunile studiate în sectorul producției componentelor electronice pentru industria auto.

0
Logo T&T - Tehnică și Tehnologie
0 produse1424 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo T&T - Tehnică și TehnologieT&T - Tehnică și Tehnologie
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.