Transformarea digitală (III) - Cunoştințe vs Ignoranță

Cunoașterea digitală este mai importantă ca oricând, deoarece riscurile rămânerii în urmă sunt tot mai mari (...): „s-a constatat că transformarea digitală (DX) s-a dezvoltat tot mai complex, împreună cu noi valuri de posibilități tehnologice și competitive, (companiile care le-au adoptat) ajungând înaintea multor companii care au abordat primii problema...S-a folosit ocazia de a reflecta asupra anilor recenți și de a evalua cum ar trebui să se schimbe lucrurile” (WESTERMAN).

O conducere solidă – viziune, angajare și admi-nistrare – rămân esențiale. „Abilitatea de a imagina și de a susține schimbarea este la fel de importantă ca și abilitatea de a folosi tehnologia”- WESTERMAN. Ce s-a schimbat semnificativ sunt capabilitățile digi­tale. „Ceea ce s-a întâmplat din partea digitală este că tehnologiile avansează atât de rapid, în special combinațiile de tehnologii” – WESTERMAN [459]. 

Pentru evitarea capcanelor la achiziția de tehnologii cu utilizare insuficientă sau care nu oferă rezultatele dorite s-a formulat un plan. Acesta oferă sfaturi pentru un proces de tranziție mai echilibrat care să se bazeze pe sisteme de gândire și să abordeze norme culturale. Scopul este de a realiza o viziune elevată a Industry 4.0 în strategii practice și pași ulteriori administrabili, concepuți pentru a îmbunătăți procesele interne [458]. 

Construiți o cultură de genul: cum am putea verifica acest lucru? 

Călătoria excepțională de învățare multidis-ciplinară va oferi un loc fruntaș pentru cercetări redutabile și o conducere cu autoritate în domeniu. Este o constatare a unui centru de cercetări de frunte care se concentrează pe practici de luare a deciziilor de acțiune susținute de date. Se oferă avantajul care nu poate fi găsit nicăieri altundeva [465]. 

Programe de învățare practică vă oferă două ocazii de a aplica ceea ce ați învățat despre modul în care să luați decizii susținute de date în condițiile provocărilor reale ale activității. Lucrând în grup, veți introduce aptitudini în grup pentru a identifica modul în care să folosiți cu succes datele pentru a crea practici de marketing centrate pe beneficiar, de ultimă oră [458]. 

Cultivarea unei noi mentalități începe cu două etape: 

1. Minimizarea birocrației, simultan cu consoli­darea prin inovații 

Executivul care conduce eficient programe de schimbare moderne face trei lucruri, urmărind pro­gramul de schimbare și fiind direct implicat în program: 

• Împuternicește membrii echipei prin oferirea autorității de a acționa rapid
• Rezolvă orice impediment major pentru a pro­gresa, prin verificări săptămânale 
• Urmărește valoarea obținută prin program și menține atenția aproape de riscurile programului. 

2. Sprijinirea indivizilor și a echipelor să dez­volte și să folosească abordări și instrumente esențiale [458] 

Pentru construirea de noi capabilități/capacități, managementul evidențiază patru posibilități de schimbare importante: 

• Folosirea îndrumătorilor specializați interni pentru a ajuta angajații să învețe și să înțeleagă beneficiile agilității; 
• Crearea unui manual personalizat de grup, care ar putea fi folosit de echipele care introduc modalități agile de lucru; 
• Susținerea de sesiuni de percepere a dorințelor beneficiarilor, destinate înțelegerii cerințelor aces­tora și a soluțiilor dorite mai detaliat; 
• Folosirea unei sesiuni de una-două zile în care echipa trebuie să regândească modulele pentru prototipare rapidă [458]. 

Transformarea este o călătorie, una care adesea necesită lideri pentru a cuceri inimi și mentalități, prin reaprinderea pasiunii și reînnoirea hotărârii întregii oganizații.

Este important ca echipa de conducere să se reunească pentru a aduce corecții „planului de bătaie”. Este inevitabil ca orice efort de transformare să nu se lovească de acest zid, iar liderii trebuie să fie inteligenți, se așteaptă la acest lucru și se pregătesc în acest sens. O discuție la jumătatea duratei poate re-energiza o echipă emoțională și trebuie să includă întrebări și răspunsuri la următoarele șase întrebări: 

• Ce am realizat? 
• De ce am început toate acestea? 
• Ce am învățat? 
• Ce s-a schimbat? 
• Ce rămâne de făcut? 
• Suntem hotărâți?

Răspunsurile la aceste întrebări vor fi complexe. Recunoscând că a doua parte/repriză este dură, dar o discuție corectă a echipei de conducere poate fi o schimbare a jocului [458]. 

O transformare are rata rezultatelor de suc­ces dublă față de atingerea obiectivelor și prin susținerea acestei schimbări, atunci când angajarea în efort este efectivă și a început mai devreme.

Prea multe planuri de transformare subestimează componenta oameni. Ori lipsește, ori problema este pasată resurselor umane. În consecință, com­paniile ratează oportunitatea asigurării sprijinului angajaților. Există două capcane în acest caz, în ciuda bunelor intenții: 

• Prima este de a încadra angajamentul ca problemă de comunicare, care duce invariabil la un parcurs al comunicării unidirecțional, dar nu la un dialog real sau angajare. 
• A doua capcană este abordarea secvențială, pentru a începe angajarea doar atunci când totul este clar și armonizat la vârf. De fapt, cum ne angajăm dacă nu avem încă un răspuns clar? Dorința de a avea un răspuns clar este de înțeles, realitatea este că angajarea, în forma sa corectă, este importantă din prima zi.

Se consumă un timp util pentru definirea plajei, sau explicitarea viitorului: atât de ce este necesară schimbarea, cât și ce ar însemna pentru fiecare. Se consumă timp pentru a învăța cum pot fi diferite comunicarea și conducerea în perioade cu tensiuni și îngrijorări mari și investesc în a deveni susținători mai buni ai schimbării, inclusiv a lor înșiși. 

Transformarea este în desfășurare, rezultatele sunt o producție neterminată, dar reacțiile din organizație sunt extrem de pozitive. Construcția grijulie a procesului oferă echipei de conducere operative încrederea că schimbările și rezultatele corespunzătoare ale activității vor fi oferite într-un ritm accelerat. Oamenii speră ca organizația să le protejeze activitățile cheie astăzi, în timp ce se pregătește pentru reajustări majore pentru viitor [458].

Omenirea învață (uneori) din întâmplări, experiențe din trecut. Câteva din aceste întâmplări, evenimente au oferit învățămine ignorate în prezent, cu o indiferență, ignoranță ale căror efecte devin încet, încet vizibile chiar în aceste momente. Dintre aceste întâmplări s-ar putea trage învățăminte până nu este prea târziu: 

1. Waterloo a fost câștigat de EATON. El ALAMEIN a fost câștigat de Crysler. 

Explicații: La Waterloo s-au folosit cunoștințele acumulate, experiența și inventivitatea. La El ALAMEIN a învins tehnologia și producția. 

2. Cei care produc mai mult își vor învinge mereu adversarii. Producția se referă la: mâncare, haine (adecvate), armament și muniție, căi de comu­nicare și mijloace de transport. 

3. La construirea palatului VERSAILLES, regele LUDOVIC al XIV-lea a adunat în jurul său floarea științelor și artelor din întreaga Europă. Astăzi, cercetători din diferite domenii încearcă să afle cum a putut fi realizat. 

4. În 1666, COLBERT, ministrul finanțelor, a pro­pus înființarea ACADEMIEI, care reunea savanți și artiști pentru slujirea regelui, dar le-a asigurat o viață fără griji! 

De-a lungul istoriei au avut loc numeroase apocalipse. Acestea se referă la dispariția, aparent inexplicabilă, a unor civilizații, puteri și anume:

5. Imperiul AKKADIAN, considerat primul imperiu din lume; o secetă care a durat peste 100 de ani și care a lăsat fără hrană (culturi de grâu) armata; 

6. Orașul UGARIT (pe coasta de răsărit a mării Mediterane, în SIRIA de astăzi), care a fost un oraș extrem de bogat, aflat la întretăierea drumurilor comerciale din antichitate: China, India, Persia, Egipt, Mesopotamia, Grecia, Imperiul Roman, câmpiile de la nordul Mării Negre etc.- cutremur catastrofal, sol­dat cu scufundarea unei întregi regiuni; 

7. EGIPT, care a fost cucerit de Hicsoși, datorită decăderii militare și economice a Egiptului, din cauza unor secete repetate și prelungite, cauzată de lipsa ploilor pe platoul abisinian, cauzată, la rândul ei, de o erupție catastrofală din actualul MEXIC; 

8. Civilizația MAYA - se pare că tot lipsa hranei a fost cauza dispariției sale; 

9. Dispariția omului de NEANDERTHAL – acesta a dispărut datorită răcirii climei în Europa Centrală și de Vest; plantele (inclusiv cele alimentare) s-au împuținat drastic, frigul a decimat populația și au scăpat doar cei care au reușit să se refugieze în zone locuibile. Fie s-au amestecat cu homo sapiens (se spune că întreaga populație albă poartă cca 5% gene ale Omului de Neanderthal), fie s-au refu­giat în zone mai prielnice (ultimul refugiu ar fi fost Gibraltar). 

TOATE aceste catastrofe, cu o arie de răspândire diferită, s-au datorat unei secete distrugătoare, care a durat, în unele cazuri, cca 300 de ani! Se consideră că El NINO ar fi fost cauza! 

EGIPTUL a suferit pierderi mai mici, datorită faptului că faraonii au intuit (pe ce baze, de unde cunoștințe...?) posibilitatea diminuării resurselor ali­mentare (unul din atuurile oricărei puteri – trecute, actuale sau viitoare – de a asigura traiul supușilor și al combatanților). Egiptenii au creat din timp două resurse majore: 

a. Un soi de grâu rezistent la secetă/lipsă de apă și cu tulpina mai mică 

b. Vite foarte rezistente la penuria de hrană și la cea de apă. 

Un dicton francez spune că: savoir c’est pouvoir (a ști, înseamnă a putea), sau Gouverner c’est pou­voir et savoir anticiper (adică a guverna înseamnă a putea și a ști să anticipezi). 

Într-o emisiune despre viețuitoarele din Australia de nord-est se afirmă că s-au constatat următoarele: Furnicile țesător sunt mici și vulnerabile. Prin număr și colaborare sunt o forță redutabilă! Prin crearea de poduri prin înlănțuirea miilor de ființe, pot traversa râuri late (adică prin colaborare). 

Ce și cât se învață din aceste experiențe la ora actuală: și la noi și în lume?! Evenimente naturale sau provocate de minți bolnave ar trebui să-i convingă pe cei care ar trebui să conducă să ia măsuri pentru diminuarea sau eliminarea factorilor care afectează viața, securitatea și viitorul oameni­lor, a societăților și a cuceririlor. Niciodată schim­barea nu este ușoară. Dacă cineva se străduiește să îmbunătățească viața, dacă se află în avangarda transformării în organizație sau lucrează pentru rezolvarea celor mai complexe provocări, nu poate ajunge departe fără schimbarea mentalității și com­portamentului, a civilizației [502].

În SUA a fost inițiat un program de pregătire pentru veterani, pentru ca aceștia să abordeze cariere în prelucrări (pe mașini-unelte CNC, sudură etc.). Producătorii au nevoie disperată de o conductă de muncitori școliți, certificați și de încredere. Programul este destinat realizării acestei conducte, susținând fabricația și succesul economiei naționale. 

Conducta este destinată atragerii, rafinării și livrării unui flux solid de muncitori productivi. Veteranii au demonstrat că sunt talentați, competenți și implicați. Și-au demonstrat integritatea, abilitatea de a lua decizii, de a găsi soluții și de a lucra în echipe. Au învățat importanța punctualității, competenței și inventivității. Mulți veterani vor părăsi serviciul militar, con­stituind o resursă de mare valoare și un material ideal pentru conducta de pregătire [479]. 

Isabelle BARTH, profesor și cercetător în știință la Universitatea din Strasbourg, vorbește într-o carte despre promovarea oamenilor mediocri. Într-un interviu recent (...) comentează creșterea nivelului de incompetență în societățile actuale. „Într-o kakistrocrație, cei de la putere nu au niciun interes să schimbe lucrurile. În primul rând, ei înșiși sunt adesea orbiți de propria incompetență. Unii și-au obținut poziția printr-un concurs pe care l-au câștigat, deși nu aveau pregătire managerială, alții prin nepotism sau printr-o rețea de cunoscuți. Se află în vârful piramidei și nu au niciun interes să o distrugă (...) Schimbarea este cea care îi înspăimântă". 

Diego GANBETTA, profesor de sociologie la Universitate Oxford, declară „...căile preferate de a-și impune puterea sunt legăturile de dependență (...) Și cel mai simplu este să îndatorezi pe cineva care îți este inferior. De aici derivă tentația, pentru un om care își dorește puterea, de a se înconjura de incompetenți, de oameni slabi, căci, prin ascendentul pe care îl are asupra lor, îi poate controla, îi poate manevra pentru scopurile sale. Fidelitatea astfel obținută este cu mult mai valoroasă decât competența angajaților". 

Un incompetent promovat, ajuns într-un punct decizional, va promova, la rândul său, pe unul pe care îl consideră și mai slab, ca să-și asigure un susținător dependent și fidel. Acest mecanism pervers de ascensiune a incompetenței este, de fapt, motorul unei societăți corupte [588]. 

„...contează, firește, de unde vii, dar mai important e încotro te îndrepți, alături de toți cei cu care tatonezi în același întuneric" – Andrei PLEȘU: Amintiri despre Părintele SCRIMA; DILEMA, Anul I, nr. 24, 15-21 august.

Considerații asupra situației din România 

Îngrijorarea mea mai veche este că societatea românească și-a pierdut într-o asemenea măsură discernământul încât, la nivel colectiv, nu mai putem deosebi între excepțional și mediocru, între valoare și nonvaloare, între onestitate și impostură, între competență și incompetență.( ...) Nu se poate să perpetuăm la infinit falsul nimb academic, nu se poate să nu avem nici măcar un strop de spirit critic! (...) Sunt reacții care trădează amploarea fenomenu­lui lecturii analfabete funcțional, adică incapacitatea de a prelua ideea principală a unui text și de a o folosi adecvat contextual în judecăți ulterioare (...) Lectura analfabetă funcțional este larg răspândită. Marii profesori sunt rarisimi (...) Ca profesor, trebuie să faci cu temei câteva treburi de bază. Și una dintre acele treburi este să înveți tinerii să citească „funcțional" textele care le pică sub ochi. Pentru asta nu trebuie să fii un profesor excepțional, trebuie doar să fii profesor adevărat. Iar dacă ies din mâna ta universitară mulți elevi care, iată, nu pot să citească funcțional, atunci nu mai ești nici măcar mediocru, ești de-adreptul un profesor ratat [593].

...AI/IA pare că atacă o redută considerată inexpugnabilă. Este exact ceea ce ne deosebește de restul naturii și al claselor sociale care trăiesc din salariul minim pe economie, și anume gândirea creatoare (...) Lumea a realizat pericolul fatal: de acum înainte clasa creatoare va putea fi înlocuită fără prea mari probleme (...) a devenit evident pentru toată lumea faptul că ceea ce face diferența dintre gândirea creatoare și reproducere, fie ea artificială sau nu, este întrebarea însăși și nu răspunsul. Dar realitatea care contează poate fi foarte diferită pentru oameni diferiți, și poate fi diferită de realitatea care contează pentru mașini. Deocamdată, oamenii sunt singurii pentru care reali­tatea contează (...). Ce vom face când mașinile vor putea decide singure ce realitate contează pentru ele și ea va fi diferită de realitatea noastră, nu știm, dar putem să-i întrebăm pe Claude, Gemini, ChatGPT, Llama ca să ne facem o idee ce zic pe această temă [590].

O persoană ignorantă poate fi mulțumită cu sine însăși, poate fi chiar satisfăcută însă aceasta nu are nimic de-a face cu definiția filosofică a fericirii. (...) Fericirea nu este ceva ce poate fi cuantificat și măsurat de psihologi, ci constă într-o activitate a sufletului conformă cu virtutea. Ba chiar, (...) poate e mai bine să fim niște SOCRATE nefericiți și nemulțumiți decât niște porci satisfăcuți, „iar dacă imbecilul sau porcul sunt de altă părere, e fiindcă ei nu cunosc decât o parte a problemei" (...) Înțelepciunea practică ar trebui să ne conducă spre soluții care vizează dezvoltarea unor strategii de ignorare a elementelor ce nu contribuie decisiv sau semnificativ la o viață mai bună. Ignoranța poate fi, așadar, o sursă a fericirii doar dacă avem înțelepciunea necesară pentru a cunoaște ce putem ignora [587].

...Există noțiuni fundamentale de educație abstractă și științifică pe care prea mulți aleg să le ignore, iar consecințele sunt nu doar vizibile, ci și dăunătoare, individului și societății. Cauza ar putea fi (...) dacă învățam doar pentru note. Consecințele acestei atitudini sunt cu mult mai dureroase decât coșmarurile în fața unei ecuații scrise pe tablă sau a foii predate aproape goală.

Dacă suntem cu ceva mai prejos față de alții – și suntem pe alocuri, nu neg evidența – este vorba în primul rând de experiența practică, de învățarea hands-on (practică, interactivă, participativă), de la dotările laboratoarelor din școlile și facultățile de orice nivel și până la structura generală a proble­melor și noțiunilor studiate (...). Simțul măsurii se exprimă în primul rând prin înțelegera faptului că întreaga cunoaștere umană, deci și cea științifică, are un caracter cumulativ, ceea ce face ca fiecare temă pe care o abordăm să se afle la un anumit nivel al unei piramide. Însă această construcție nu vine la pachet cu aproape nicio singură carte, ci se alcătuiește atent, muncit și disciplinat, după (zeci de) mii de pagini scrise și citite treptat, adesea în ani sau decenii. Ca în orice constucție pe verticală, accesul la nivelul al treilea se face urcând de la subsol ori de la parter. De fapt, nivelul al treilea ca atare nu are vreun sens dacă nu se spijină pe cele anterioare: nu există „al treilea" decât într-o succesiune [586].

...S-a făcut o deosebire sănătoasă și utilă între două feluri de ignoranță: cea „virtuoasă", a lui SOCRATE, care recunoștea că știe că nu știe nimic și cea „populară" sau cea vulgară, a celui care nici măcar nu știe că nu știe, nici măcar nu are o reprezentare a cunoașterii sale, atâta cât e, și aceea a necunoașterii, bunăoară, ce se află din­colo de ea ( ...) Așa cum arată lumea astăzi, suntem îndreptățiți să credem că ignoranța și cunoașterea nu funcționează ca un perimetru în care înain­tarea cunoașterii ar reduce spațiul ignoranței, sau ca un sistem de vase comunicante, cu creșterea cunoașterii în detrimentul necunoașterii (...). Astăzi ignoranța, sub chipuri și manifestări din cele mai surprinzătoare, își cere dreptul de a participa ca partener egal în orice dezbatere și în orice luare de decizii (...). Ignoranța capătă drept de cetate pe fondul confuziei dintre cunoaștere și informație (...). Fiecare zi ne aduce noi și noi mărturii ale impetuozității cu care maeștrii ignoranței (...) pun în scenă interpretări zise alternative, menite să stârnească îndoiala cu privire la rolul determinant al cunoașterii în înțelegerea și construcția lumii. Ceea ce e de remarcat în spațiul ignoranței voluntare nu are de-a face cu vreun proces cognitiv. Ignoranța mândră de ea însăși și proactivă, nu este vreo mare revelație în raport cu metodele cunoașterii și ale cercetării și descoperirii adevărului, ci este o postură socială și morală: aceea a disprețului față de adevăr, care se sufocă sub agresivitatea propriei suficiențe, nu doar un deficit cognitiv, ci unul etic.

Impetuozitatea ignoranței voluntare provine din cultivarea unei impresii considerate autentice, impresia mărturisită sieși și celorlalți că ești sincer, iar atunci când ești sincer, înseamnă că ai dreptate și că ești drept. Sinceritatea dezvăluită public și ridicată la rang de virtute supremă este mai corozivă pentru cunoaștere și știință decât orice experiment științific sau efort al cercetătorilor de a-și verifica ipotezele. 

Bătălia dintre cunoaștere și ignoranță s-a mutat din spațiul neutru al dezbaterii de idei în spațiul supraîncărcat emoțional și afectiv al unor subiectivități individuale și colective (...). În spațiul public nu se mai confruntă priceperi și competențe, ci afectivități și simțăminte, în care nu se mai mărturisesc îndoieli și incertitudini, ci doar convingeri de nezdruncinat. Ignoranța voluntară e o piesă dintr-un puzzle din care mai fac parte post-adevărul, conspiraționismul, dezinformarea, manipularea, pseudo-știința și toți ceilalți cavaleri ai apocalipsei informaționale (...). Miza ignoranței nu mai este astăzi de ordinul cunoașterii (de unde discreditarea tot mai întinsă a școlii), ci este una socială, politică și chiar vitală pentru comunitatea umană în ansamblul ei. 

Libertatea prin cunoaștere a fost înlocuită cu libertatea de a crede ce vreau eu, ce simt eu, chiar și cu libertatea de a nu ști nimic, iar a cunoaște este mai puțin ofertant decât a fi confirmat printre ai tăi prin ceea ce „știi" și, mai ales, prin ceea ce ignori. Ignoranța a devenit astăzi un risc existențial pentru părți importante din societățile noastre. Ea este o amenințare la fel de gravă pentru viitorul nostru pre­cum este încălzirea globală (schimbări climatice), pericolul nuclear sau orice pandemie [585] [472].

După prezentarea opiniilor privind situația din România, de mai sus, voi continua în numărul următor cu opinii despre viitorul unei întreprin­deri.