În ciuda perturbațiilor și a provocărilor cu care se confruntă majoritatea producătorilor în ziua de azi, ei trebuie să inoveze rapid și să dobândească un avantaj competitiv. Pentru mulți, cheia succesului va depinde, în mare măsură, dacă ei pot realiza o transformare digitală pentru a susține o reziliență operațională sporită, transparență și agilitate [421].
„Aproape jumătate din câștigurile obținute pe durata de viață a lucrătorilor se datoresc aptitudinilor pe care aceștia le-au dobândit prin experiența profesională. De aceea, capitalul uman este intim legat de întreaga experiență a apartenenței mâinii de lucru și a colaborării cu alți oameni.” Bill SCHANINGER, partener McKinsey
Oamenii trebuie convinși să fie uniţi pentru binele companiei – să uite diferenţele – concentrându-se pe colaborare spre beneficiul tuturor [425].
„Calitatea cea mai puternică a speciei nu este supraviețuirea, nici inteligența; este cea mai adaptabilă la schimbări.” Charles DARWIN
„Cea mai importantă aptitudine pe care o căutăm este dorința de a învăța și de a fi un învățăcel întreaga viață” Gerri MARTIN-FLICKINGER, creatorul STARBUCKS
În ceea ce privește transformarea digitală și dezvoltarea de produse, nu este doar o problemă de lucru în cloud sau cu tehnologie digitală – este o problemă de conectare în cloud a informaţiilor corecte despre produs, oameni și procese. [422].
Una dintre deosebirile dintre culturile asiatice și cele europene este că în primele contează REZULTATUL, fără a se ţine cont prea mult de EFORTURI (oameni, timp, resurse); în vreme ce la europeni predomină OMUL și interesele sale. Urmare a unor recente descoperiri din istoria EGIPTULUI ANTIC ceea ce știam din vechile manuale de istorie este contrazis, în mare parte – cel puţin în ceea ce privește modul de tratare a lucrătorilor de la Marile Piramide. Noi învăţasem că erau sclavi, dar s-a dovedit că erau oameni liberi, trataţi cu multă atenţie de Faraon și de oamenii acestuia. Așa se explică cum într-o civilizaţie care nu a cunoscut fierul au fost realizate atâtea lucrări colosale, care durează de milenii și pe care, cu actualele tehnologii, se pare că nu le-am putea realiza (în special Marile Piramide).
Se tot vorbește de lipsuri de mai multe tipuri: materii prime, energie, alimente, forţă de muncă etc, dar preocupările legate de dezvoltarea fiinţei umane, a capacităţilor sale creatoare sunt aproape neglijabile.
La scara extinsă a ISTORIEI (durata de existenţă a vieţii pe planeta PĂMÂNT) oamenii își vor dovedi ingeniozitatea pentru a exploata cât mai raţional resursele pe care le au la îndemână.
Aș începe cu timpul, care este, practic, infinit la nivelul rasei umane (dacă va fi suficient de inteligentă să nu producă, ea însăși, catastrofe ireversibile!). Dar la nivelul fiecărui individ, această resursă este limitată la viaţa activă și, rareori, dincolo de perioada de pensionare. Până acum pot enumera câteva realizări care au folosit/folosesc noi resurse, teoretic, inepuizabile:
- Cablurile de cupru au fost înlocuite, în multe aplicaţii, fie cu fibră de sticlă, fie cu transmisiuni de date, informaţii etc. prin satelit;
- Considerând că sursele de energie din depozite fosile (petrol, cărbune, gaze naturale) sau lemn sunt factori determinanţi ai încălzirii globale, se fac cercetări intense pentru folosirea hidrogenului (cel mai răspândit element din Univers) ca sursă nepoluantă de energie (trebuie acordată o atenţie deosebită formării de oxizi de azot – noxe!);
- Fierul și aliajele sale încep să fie înlocuite cu fibre de carbon, mult mai rezistente și cu greutate specifică mult mai mică;
- Betonul a început să fie folosit în structurile mașinilor-unelte de peste 80 de ani, înlocuind fierul și aliajele sale, cu certe avantaje economice și, mai ales, comportamentale etc.
Există, însă, un DAR: probleme complicate, stringente reclamă rezolvarea acum și aici, ceea ce înseamnă urgenţe de multe tipuri, pe care oamenii trebuie să le rezolve în contratimp! Un exemplu îngrijorător: pe un canal cu informaţii istorice s-a constatat căderea aproape bruscă a primului imperiu din lume – imperiul AKKADIAN. După multe cercetări complexe și multidisciplinare se presupune că vinovatul ar fi curentul El Niño, care a produs o secetă de cca 300 de ani (în jurul perioadei 2200-1900 îHr.). Acum se constată: încălzirea apelor oceanului planetar, cu efecte teribile asupra Marii Bariere de Corali (coasta de răsărit a Australiei), secete prelungite în multe zone ale Globului, ploi torenţiale repetate cu distrugeri de bunuri și vieţi omenești etc.
Acestea sunt motive suficient de serioase pentru ca structurile statelor să adopte măsuri urgente de finanţare a unor cercetări interdisciplinare și în colaborare pentru rezolvări rapide a problemelor acute, și de reconsiderare a tipurilor de pregătire a viitoarei forţe de muncă – la toate nivelurile, pentru a exploata mijloacele existente, pentru a putea colabora pe plan internaţional și pentru menţinerea în ţară a forţei de muncă.
Un studiu a evidenţiat faptul că experienţa celor ce au absolvit o universitate (reală, nu fabrică de diplome) are un nivel al experienţei superior în toate cele 56 de elemente ale talentului (denumite DELTA și nu aptitudini, pentru că sunt o combinaţie de aptitudini și atitudini), sugerând că cei cu nivele ridicate de educaţie sunt mai bine pregătiţi pentru schimbările de la locul de muncă.
Guvernele ar trebui să ia în considerare stabilirea unor instituţii pentru cercetare și inovare în educaţie, pentru finanţarea cercetării, facilitarea accesului cercetătorilor la școli pentru a testa soluţii inovative și stabilirea metodelor care lucrează pentru DELTA. Aceștia ar putea pune la dispoziţie datele rezultate și analize disponibile cercetătorilor și educatorilor din sectorul privat.[342].
Rezultatele obţinute, preluate de profesioniști, pot conduce la situaţia ca realizările să apară înaintea instalării unor situaţii de criză (acest lucru este posibil, acum, prin folosirea Inteligenţei Artificiale – AI).
Înainte de a aborda proceduri legate de transformarea digitală cred că ar fi de interes prezentarea câtorva experienţe – cu capacitate predictivă sau care nu au avut perspicacitatea evoluţiei pieţii.
Fenomenul Kodak este cunoscut de mulţi oameni ca fiind istoria unei companii de mare succes – o lungă perioadă de timp! Amatorii de filme își aduc aminte că pe genericul producţiilor americane apărea în mod evident numele companiei. Piaţa fotografiilor era alimentată cu aparate, filme, soluţii de developat și de fixare a imaginilor pe hârtie, sub brandul Kodak (consumabile). Poate că puţini știu că pe la începutul anilor 1950 se realizase tehnologia de captare și de procesare a imaginilor și a sunetelor pe bandă magnetică. Firma Kodak a cumpărat brevetul și l-a încuiat în seif (!!!) pentru că nu-și amortizase investiţiile în tehnologia pe peliculă de celuloid! Când piaţa camerelor de fimat a trecut rapid spre soluţia digitală, Kodak a recunoscut foarte greu trendul. Lovitura fatală a fost dată de distrugerea totală a afacerii cu consumabile.
Un exemplu în care tehnologia face faţă modelelor de afaceri perturbatoare este Uber. Compania folosește șoferi într-un model de furnizare pentru orice, fără costuri notabile (la fel este și în cazul companiilor care asigură preluarea și expedierea mărfurilor, indiferent unde și de unde, folosind TIR-uri aflate în proprietatea altor companii). Companiile de acest gen fac doar legătura între cei care au nevoie să deplaseze marfa și cei care au această posibilitate. Investiţiile constau doar din informaţii și pricepere în afaceri.
„Se consideră o lume a afacerilor unde orice este conectat. Orice. Adică de la materii prime, la transport, la fabricaţie, distribuţie, vânzări cu amănuntul și consumator, dar și dincolo de interacţiunea cu consumatorul (se va vedea mai departe). IoT va permite toate acestea, oferind o imagine de la un capăt la altul a întregului proces în timp real. Și, nu în cele din urmă, realizează economii în fiecare etapă prin analize în timp real ale producţiei, transportului și consumului, care pot fi diminuate cu zeci de milioane USD. Toate fiind posibile prin percepţia evoluată a datelor în timp real prin analize AI." [418].
Un alt exemplu este oferit de automobilele Tesla, care, folosind un software actualizat, permit atingerea unei viteze de la 0 la 60 mph (cca 100 km/h) în 2,9 secunde, ca un Ferrari 488. Dar instalarea se face în 20 min și costă 10000 USD, iar la Ferrari costă 300000 USD [418].
Perturbaţiile – din toate domeniile de activitate – continuă, apar efecte cumulate, iar una din concluziile optimiste este că perturbarea perturbaţiei nu s-a sfârșit încă...
„Pandemia a împărţit afacerile în două câmpuri: cei care și-au digitalizat operaţiunile, și care vor rămâne agili, și cei care nu au făcut-o. Fisura va crea o tot mai largă prăpastie în următorii doi ani. Tehnologia oferă multe instrumente de care este nevoie pentru a slăbi revenirea influenţei nu numai a inflaţiei, ci și a altor probleme supărătoare din lanţul de aprovizionare. Rămânând inactivi acum, nu va trece mult până când se va simţi dogoarea"[423] .
Pentru a încheia această punere în temă adaug un proverb chinezesc, care spune că Timpul optim pentru plantarea unui pom (fructifer!) a fost acum 20 de ani (cam aceasta este perioada de fructificare economică a pomilor fructiferi). Al doilea cel mai favorabil timp este acum. (continuare în numărul viitor)











