Inaugurarea noului sediu din Gödöllő, la 30 de kilometri de Budapesta, al cartierului general al Trumpf pentru Europa de Sud-Est și a fabricii inteligente demonstrative regionale a companiei germane a fost un eveniment de amploare cu invitați de marcă din cadrul conducerii Trumpf și din partea clienților importanți, ai presei de specialitate din regiune și oficialităților locale și diplomatice. Anvergura evenimentului a reușit să sublinieze foarte bine succesul proiectului la care s-a lucrat intens timp de mai mulți ani. O ambiție concretizată a echipei din Ungaria.
Trumpf este un lider incontestabil al pieței globale în domeniul producției echipamentelor pentru prelucrarea tablelor și una dintre cele mai inovative companii din domeniu.
Decizia stabilirii în Ungaria a biroului reprezentanței regionale pentru Europa de Sud-Est, pentru țări precum Ungaria, România, Bulgaria și Turcia, a fost bazată pe cifrele realizate consecvent în ultimii ani de echipa din Ungaria. Acestea sunt rezultate din strânsa colaborare cu numeroasele companii multinaționale producătoare stabilite în țara vecină în ultimii ani. Printre acestea sunt și cele mai importante trei companii europene producătoare de automobile și unele dintre cele mai mari la nivel global (Daimler, Audi și BMW), ce au uriașe unități de producție în Ungaria.
De asemenea, la acestea se adaugă, având în vedere avântul industriei mobilității din ultima perioadă post pandemie, și buna colaborare cu companiile sud coreene de electronice, ce au investit major în unități de producție de baterii pentru mijloace de mobilitate electrice. Marile unități de producție ale acestor companii, aproximativ zece la număr, concentrate în parcurile industriale din țara vecină, a constituit un alt avantaj strategic al luării deciziei de stabilire aici a cartierului general pentru Europa de Sud-Est al liderului pieței globale de echipamente pentru prelucrarea tablei. Pentru facilitarea comunicării cu companiile coreene, Trumpf a cooptat în echipa din Gödöllő pe unul dintre colegii din Coreea.
Un alt motiv pentru care decizia de localizare s-a îndreptat către Gödöllő este existența aici a unei universități de inginerie agricolă ce include și o specializare de producție de mașini agricole, cu care reprezentanța companiei germane din Ungaria colaborează îndeaproape. Aceasta poate asigura extinderea echipei companiei pe viitor cu oameni bine pregătiți. În acest moment Trumpf are în Ungaria o echipă de 90 de angajați pe care intenționează să o extindă continuu până la acoperirea necesarului pieței din regiune.
„Ne așteptăm la o piață de vânzări în creștere în Ungaria în următorii ani. Mai mult ca niciodată, cheia succesului constă în cooperarea transfrontalieră. Această investiție ne consolidează afacerile în țări precum România, Bulgaria, Croația, Serbia, Slovenia și Turcia. ” Nicola Leibinger-Kammüller, Președinte al Consiliului de Administrație Trumpf SE + Co.KG
După 50 de ani de la primul contract semnat de Trumpf cu o companie maghiară în cadrul târgului din Budapesta și la 10 de la stabilirea reprezentanței din Ungaria, construcția noului sediu și a centrului Smart Factory oferă posibilitatea companiei să arate capacitățile tehnologiilor și să demonstreze noile abilități de automatizare și control digitalizat al producției, oferite de inovativele echipamente Trumpf de ultimă generație.

Investiția pentru noua clădire, complet echipată, și pentru fabrica demonstrativă se ridică la aproximativ 13 milioane de euro. Noua construcție este eficientă energetic și complet sustenabilă. Soluțiile digitalizate în rețea ale noii fabrici demonstrative includ sisteme pentru producția de prelucrare a tablei și mașini de debitat cu laser.
„Cu această fabrică demonstrativă, vom putea deservi și mai bine regiunea Europei de Sud-Est în viitor. Soluțiile digitale în rețea fac producția mai eficientă și mai durabilă. Acest lucru sporește competitivitatea clienților noștri. ” Tamás MAJOR, Director General Trumpf Ungaria
În următorii doi ani, Trumpf intenționează să ajungă la vânzări de peste 100 de milioane de euro pe piața Europei de Sud-Est. Pe parcursul extinderii, compania se așteaptă la o creștere moderată a locurilor de muncă. Trumpf are peste 17.900 de angajați la nivel mondial. În ultimul an fiscal, vânzările au fost de aproximativ 5,4 miliarde de euro.











