Articol

Universitatea POLITEHNICĂ din Bucureşti organizează cel mai mare târg din România dedicat tinerilor pasionaţi de tehnologie

Universitatea Politehnica Bucuresti20.03.2017 · 2 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image
Universitatea POLITEHNICĂ din Bucureşti organizează cel mai mare târg din România dedicat tinerilor pasionaţi de tehnologie

Universitatea Politehnică din Bucureşti, universitate cu vechi tradiţii în învăţământul tehnic românesc şi promovare a educaţiei academice şi a cercetării la cele mai ridicate cote profesionale, vine în întâmpinarea studenţilor pentru identificarea celor mai noi oportunităţi care le vor facilita pe viitor accesul către piaţa muncii.

Totodată, Universitatea Politehnică din Bucureşti este permanent preocupată în atragerea de noi generaţii de studenţi prin promovarea ofertelor educaţionale pe care le dezvolta în programe specifice de studiu.

Ajuns la a VI-a ediţie, POLIFEST a devenit o tradiţie, atât în vederea organizării, cât şi a colaborării dintre universitate, cercetare şi mediul social-economic din România. Evenimentul se bucura deja de un real succes, astfel în acest an sunt aşteptaţi peste 10.000 de participanţi care vor înţelege provocările generate de dinamică pieţei muncii şi vor beneficia de îndrumări avizate în ceea ce priveşte orientarea lor pentru o carieră de succes şi al conţinutului pe care îl promovează.

0
Logo Universitatea Politehnica Bucuresti
0 produse2 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Universitatea Politehnica BucurestiUniversitatea Politehnica Bucuresti
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.