Articol

Bacul

Onut Iliescu08.07.2024 · 4 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Nepermis de mulţi copii, pentru mileniul acesta (şi pentru eforturile de alfabetizare făcute în trecut), după ani de şcoală nu ştiu să scrie corect. Este constatarea profesorilor de limba română ce corectează lucrările elevilor la examenele de evaluare şi bac de anul acesta. Culegem acum ce am cultivat (sau nu am cultivat!?).

Constatăm cumva că lucruri care erau definitorii pentru evoluţie, sunt acum neglijate? Cu timpul, dar constatată mai ales de curând, evoluţia culturii umanităţii (cea fundamentală, nu cea superficială, pragmatică), şi prin asta înţelegem cea a maselor largi, nu mai pare o nevoie atât de firească (cum eram obişnuiţi în trecut). Sau cel puţin constatăm că valorile importante, care asigurau până acum umanităţii evoluţia continuă, au ieşit din mainstream. (nu analizăm de când)

Întorcându-ne la subiect, câteva întrebări pragmatice ar fi: în ce limbă ştiu să scrie corect cei ce nu ştiu să scrie corect în limba română? Există acea limbă? Dacă nu ştiu să scrie, ştiu să citească? Cât de bine? Ce înţeleg din ce citesc? În aceste condiţii, ce înţeleg ei din ce le comunică lumea în care trăiesc? Prin scris şi nu doar în scris! Prin ce mijloace alternative receptează ei informaţiile necesare pentru a-şi contura propria cultură? Dar şi: cum analizează informaţia? Pe ce instrumente
raţionale, logice şi critice îşi bazează deciziile şi alegerile? Pentru că fac alegeri! ALEG!!! (Că tot suntem în anul alegerilor planetare). Sunt întrebările fireşti pe care ni le putem pune.
 

Pe de altă parte, faptul că nu ştiu să scrie corect, nu-i împiedică totuşi să comunice. Să se exprime. Să fie vizibili. Să primească atenţie. Pentru că, prin intermediul reţelelor sociale (şi al instrumentelor statistice proprii acestora), ei comunică cu lumea foarte mult şi de foarte devreme. Mai devreme decât au făcut-o toate generaţiile anterioare de tineri, care aşteptau maturizarea pentru a putea fi luate în considerare la nivelul dialogului social şi al deciziilor la nivelul societăţii. 

Acum, pentru că influenţează deciziile de cumpărare ale părinţilor sau ale cohortelor de urmăritori ai conturilor lor de pe reţele de socializare, ei sunt ascultaţi din fragedă pruncie şi promovaţi de societate, mai ales de companiile comerciale, iar prin ele, de societate în ansamblu. 

Să ne înţelegem, oricât de dureros ar fi, analfabeţi vor exista, din păcate, mereu. Realitatea creează mereu pliuri de obscuritate în societate în care se pot ascunde aberaţii şi anomalii. Izolate!

Dar, se pare că acum nu vorbim de cazuri izolate, ci de un fenomen de masă. Sistemic! A cărei evoluţie este generată chiar de sistem! Iar, pentru că se vorbeşte de foarte mult timp despre problemele din educaţie, dar ele se tot agravează, te întrebi dacă sunt percepute într-adevăr ca fiind un fenomen nociv ce trebuie remediat, ori unul firesc şi sunt trecute cu vederea de societate în planarea ei către alte obiective, fundamental acceptate ca fiind mult mai importante.

Ne lipseşte un referenţial bazat pe valori profunde. Este înlocuit cu unul conjunctural, administrativ.
Am putea observa erodarea şi abandonul valorilor profunde care au construit lumea aşa cum o ştim, şi au asigurat evoluţia ei până acum, promovate în mainstream ca o politică de
societate, împotriva discursului public. De aceea societatea rămâne continuu perplexă la orice efecte negative (dintr-un reflex necondiţionat întârziat), dar acceptă şi promovează mai departe cauzele profunde. Fără a se putea opri.

Referenţialul foloseşte la argumentarea acţiunilor salvatoare folosind aceleaşi repere culturale, etice, axiologice şi ontologice sau măcar setul minim recunoscut de majoritate sau de masa critică decisivă pentru luarea măsurilor salvatoare.


Fără acest referenţial sistemul este disfuncţional. Nu se poate organiza, este o masă neomogenă animată de motivaţii şi mişcări browniene individuale, individualiste sau de grup. Astfel, va fi mai uşor de manevrat din exterior şi nu în sensul evoluţiei sale, mai degrabă pentru stagnare sau reflux.

0
Logo Onut Iliescu
Onut Iliescu
0 produse141 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

Article Thumbnail Image

Convingerile

deOnut Iliescu
27.08.2026
Article Thumbnail Image

Patriotic marketing

deOnut Iliescu
13.07.2026
Article Thumbnail Image
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Onut IliescuOnut Iliescu
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.