Sunt de „modă” veche (așa am fost mereu): să construiești ceva pentru a avea continuitate este ceea ce mă motivează. Nu doar câștigul sau consumul de moment, chiar dacă nu sunt mulți care mai fac asta, „tot și acum” părând să fie motto-ul clipei.
Timpul este comprimat în acum. Sustenabilitatea este susceptibilă de slogan politic. Să nu ne mirăm că nu rezistă nimic în aceste condiții. Mâine nu este în plan. Peste tot tronează azi. Continuitatea nu mai are aceeași relevanță. Mâine nu oferă consistență. Cum nici tradiția nu o mai face. La noi moștenirea este negată, contestată. Alții se laudă cu ea. Este chiar izvorul identității lor. În continuare!?
Identitatea. Dar ce mai este și identitatea? Este o anchiloză lingvistică sau este ceva mai profund? Este o relicvă ideologică sau un adevăr operațional?
Se pare că nu este doar ceva teoretic, ci chiar ceva important din perspectivă psihologică și pragmatică. Se pare că din identitate ne extragem forța, energia și reziliența. Știm că identitatea este cea care ne influențează gândurile, obiceiurile și acțiunile. Identitatea guvernează și motivația intrinsecă. Motivația cea mai puternică. Mai puternică decât cea materială.
Un studiu Federal Reserve a arătat că suplimentarea recompenselor materiale nu produce un plus de performanță așa cum produce motivația intrinsecă. Sentimentul că faci parte din ceva important de care îți pasă, te împlinește și te transcende. Chiar dacă îți este mai greu, ești un constructor, un generator, un continuator, nu doar consumator instantaneu, efemer. Lumea nu se oprește la tine, cu tine. Ci merge înainte cu tine. Faci parte din viitor.
Și din altă perspectivă identitatea există și nu poate fi neglijată. Nu putem fi două lucruri în același timp. Nu ne-am recunoaște nici măcar noi înșine. Nici ceilalți. Să nu ne mirăm de faptul că nu suntem înțeleși atunci când nu știm cine suntem. Creăm confuzie. Chiar dispreț. Lipsa identității nu este apreciată.
Deci, cine suntem noi? Să ne întrebăm. Ce urmărim? Să nu privim în jur pentru a afla. Să nu ne privim în oglindă pentru asta, ci adânc în sufletul, în conștiința și ... identitatea noastră profundă. Acolo este răspunsul.
Cine suntem, de fapt? Dacă aflăm acest lucru, și avem și curaj să-l susținem, ne va fi bine. Chiar dacă pe moment, poate, mai puțin. Eu sunt de modă veche și cred în continuitate. În mâine. Mâine va fi mai bine. Și vom fi și mai mulți, pentru că am auzit că moda revine.
