Geometria unică promovează viteze mari de pătrundere în piesele din oţel
Compania specializată în scule aşchietoare şi sisteme de prelucrare, Sandvik Coromant, va lansa cel mai rapid burghiu din carbură monobloc, disponibil pe piaţă, CoroDrill® 860.
Disponibil cu lungimi standard de 3-8 x D, acest burghiu de înaltă performanţă poate fi utilizat la executarea unei game largi de găuri, pentru a obţine reduceri maxime ale costului per gaură în piesele din oţel. De exemplu, în afară de găurirea convenţională şi găurirea în pachet, CoroDrill 860 este specializat în producerea de găuri cu teşituri şi găuri transversale, precum şi găuri pe suprafeţe convexe/concave sau înclinate. Controlul excelent al evacuării aşchiilor este demonstrate când se utilizează regimurile de aşchiere superioare în cazul materialelor cu formare de aşchii lungi şi scurte, permiţând burghiului să execute operaţia de găurire în mod constant fără probleme, la viteze mari de pătrundere, pentru a îmbunătăţi calitatea găurii şi durabilitatea sculei. Secretul acestui concept de găurire competitivă şi economică constă în geometria complet nouă, combinată cu o formă inovatoare de canal, care oferă o muchie aşchietoare optimizată pentru degajarea eficientă a aşchiilor, mai ales la viteze ridicate de pătrundere. Un beneficiu suplimentar constă în faptul că, forţele mai scăzute de aşchiere oferite de acest burghiu creează mai puţine dificultăţi când se ivesc probleme precum elemente de prindere slabe sau piese cu pereţi subţiri.
Foto: Sandvik Coromant lansează cel mai rapid burghiu din carbură monobloc disponibil pe piaţă, CoroDrill® 860













