(Şi de ce am face-o? Trebuie? De ce trebuie? Foloseşte? La ce?)
Reiau sub o altă formă o idee din editorialul trecut.
Ce valori ne învaţă o ţară? Este ţara o şcoală în sine? Încerc un răspuns rapid, superficial, foarte posibil perfectibil.
Ne învaţă continuitatea, responsabilitatea şi, cel mai important, sacrificiul. Acceptarea lui. Nu doar pentru tine şi familia ta, ci extins, la aproapele tău următor - de-o limbă, credinţă, tradiţie, obiceiuri. Și ei devin ai tăi. Ajută la crearea unei comuniuni culturale. Cultura naţională reprezintă algoritmii ascunşi care coordonează mulţimea trăitoare pe un anumit teritoriu, ce se află în contact cotidian, pentru a obţine o armonie colectivă şi pentru a atinge obiective spre binele comun. Sunt principiile fundamentale sub care afilierile lucrative temporare, impulsurile individuale de moment se subordonează voluntar pentru o reuşită colectivă, mai larg cuprinzătoare, protectoare. Pentru ca abia apoi, când este nevoie, aceasta să se integreze într-una şi mai mare, din proximitatea ei fizică sau conceptuală, printr-un proces treptat de omogenizare, bazată pe rezonanţă axiologică şi cognitivă şi apoi pe determinare volitivă.
Aceste valori se desprind natural din istoria şi cultura unui popor (neam) prin puterea exemplului (celui ca tine!). Și, să fie clar, în istoria niciunui popor exemplele nu sunt doar pozitive, dar sunt folosite insistent cele pozitive pentru mândrie identitară naturală ce aduce stimularea stimei de sine şi mobilizarea salvatoare. Este un fel de „positive thinking”, acceptat ca bună practică de toţi psihanaliştii. Peste tot. Fără aceste exemple din trecut, modelele adoptate de locuitorii unei ţări sunt aleatorii, neomogene, disparate şi adopţia lor este la voia întâmplării. Acest lucru duce la construcţia de triburi culturale, nu naţiune şi apoi comunitatea teritorială mai largă – ţara – locuită de triburi, este disonantă, neproductivă şi cu o cultură autodistructivă, dezvoltând maladii autoimune.
Și, dacă privim pragmatic, ţara este o formă de administrare teritorială extinsă, dar în acelaşi timp mai omogenă decât altele. Este motivul pentru care este şi eficientă.
Aşadar, dacă ne dorim eficienţă colectivă, cu efecte lucrative imediate, ar trebui să stimulăm un sentiment naţional. Într-o supă internaţionalistă cosmopolită pârghiile mobilizatoare sunt temporare şi fragile. Bolovanul rămâne pe loc. Mereu.
Plecăm din ţară, pentru confort, în alte părţi ale lumii unde pârghia naţională a funcţionat eficient şi a produs efecte de care dorim să profităm şi noi. Dar fără să reuşim să ne integrăm identitar deplin. Și aşa descoperim alte fire nebănuite ale naţiunii...
