Decidenţi educaţi. Asta ne dorim. Toţi. Şi cei educaţi şi cei mai puţin educaţi dintre noi. Indiferent cât şi cum am fost educaţi, asta credem noi că avem nevoie pentru a ne fi mai bine. Fiecăruia în parte mai bine, dar şi tuturor, împreună. (Ce diplomă o fi necesară pentru asta?)
Dar cât de educaţi sunt decidenţii noştri? Teoretic şi practic.
Şi de cine? În ce cercuri intră ei sau din ce cercuri provin? Unele vizibile, altele invizibile pentru ochiul publicului. Ce abilităţi le dezvoltă aceste apartenenţe? Cât de dominantă în acţiunile lor este educaţia „fără diplomă” primită de ei în cercurile din care fac parte, faţă de cea „cu diplomă” pentru care noi i-am votat şi am aştepta-o de la ei? Cât de dependenţi sunt sau devin de cercurile din care fac parte şi cât de noi, „alegătorii” (votanţii, mai corect)? Sau, mai important, cât de multă răspundere simt ei că au faţă de noi, cei care i-am votat, şi câtă faţă de cei care i-au ales şi propus spre votare, şi i-au sprijinit să ajungă pe buletinul de vot? Pentru că, înaintea noastră, trebuie să îi aleagă alţii – ei sunt de fapt alegătorii lor (şi apoi aleşii lor!), iar noi doar votanţii. Cât de armonizate sunt promisiunile către electoratul care i-a votat cu cele către grupul susţinătorilor/„alegătorilor” care îi propune? În ce proporţie cântăreşte recunoştinţa lor pentru cele două tabere (pentru că nu pare să fie loc de solidaritate), 80% pentru cei care i-au propus/sprijinit/ales pe listă vs 20% pentru cei care i-au votat apoi, sau invers? Dar nouă cum ne-ar plăcea? Cum am fost educaţi să ne aşteptăm să fie? Dar ei?
Şi ce contează mai mult când sunt ei „aleşi” (nu votaţi)? Diplomele recunoscute (de toţi) sau meritele necunoscute (de noi)? Dar apoi, când sunt votaţi?
Dar să mergem înainte cu alte întrebări ce ar avea nevoie de răspuns pentru a înţelege mai bine realitatea. Educaţi înseamnă gospodari? Gospodari înseamnă obligatoriu educaţi? Educaţi înseamnă morali? Morali înseamnă obligatoriu educaţi? Cu diplomă?
Ce aşteptări avem de la aleşi? Cât de realiste? Ce diplome să aibă? Ce educaţie? Sistemul în care trăim şi suntem educaţi ce exemple ne oferă? Ţinem cont de ele? Ce vedem în lume în acest sens, şi ce vrem noi?
Dar câtă educaţie îşi doresc decidenţii noştri „educaţi” pentru cei pe care îi conduc? Este asta o întrebare legitimă? Cred că este. Cel puţin în lumina evoluţiei învăţământului românesc din ultimii ani trebuie pusă.
Toţi avem nevoie de lecţii, ca să învăţăm. Cine, cui poate oferi lecţii pentru o educaţie adecvată poziţiei lui? Noi ce lecţii trebuie să învăţăm şi ce lecţie trebuie să predăm? Să fim curioşi, zic, şi să ne întrebăm. Este o necesitate.
