Gândurile bune. Sunt dorite de toţi. Cele proprii, gândurile noastre, dar şi ale celorlalţi faţă de noi. Dar cum să facem să construim gândurile bune? Ce mijloace avem?
Cultivarea bunei intenţii este una dintre căile generării gândurilor bune pe ambele sensuri. Vor pleca astfel gândurile noastre rele, dar, treptat, şi ale celorlalţi faţă de noi. Acţiunea noastră funcţionează în dublu sens. Dispar: Dubiile. Îndoiala. Nesiguranţa. Deznădejdea. Dar şi: Opoziţia. Adversitatea. Ostilitatea. Refuzul. Inamicul. Războiul.
Altă cale este nevoinţa (termen din ortodoxie). Nevoinţa (măsura, reţinerea şi anevoia asumate) este astăzi uitată sau chiar hulită (pentru că ar putea însemna moderaţie!). Cea mai cunoscută formă a ei este postul.
Dar, abundenţa sau aspiraţia către abundenţă i-au luat locul aparent definitiv. Planurile de producţie, de vânzări care impun doar vânarea oportunităţii - mereu justificată, permanent cu simţurile treze pentru asta, poate chiar lăcomia mascată sub un limbaj tehnic, cu expresii meşteşugite, lustruite în exerciţii corporatiste, cu fandări diplomatice, aparent nonagresive şi necontondente, dar profund „capitaliste” (deh, orientate unidirecţional către profit): creştere, dezvoltare, extindere, progres... fac mai lesne infiltrarea gândurilor rele, întâi faţă de ceilalţi, apoi, pe nesimţite şi faţă de noi. Pentru că portiţa a fost deschisă. Mecanismul a fost discret exersat şi uns. Calea interioară creată, utilizată întâi ocazional şi apoi bătută repetat. Dar, ce să vezi, cum le faci tu lor, aşa îţi vor face şi ei ţie. Şi, mai dormi liniştit dacă poţi! Dar nu te poţi opri, aparent. Majoritatea mărşăluieşte în aceeaşi direcţie.
Astfel, nevoinţa (măsura, anevoia acceptată), ca o cale de cultivare a gândurilor bune este neglijată.
Dacă îmi este permisă o paralelă, în business educarea pieţei este privită de oamenii din companii ca un fel de nevoinţă. În business educarea pieţei este o sarcină hulită de cei mai mulţi. Cel puţin la noi, în România. Foarte puţini oameni o acceptă ca pe ceva natural, obligatoriu, în firea lucrurilor. Aparent, să faci business înseamnă să faci (doar) profit. Investeşti cel mult în infrastructura obligatorie, nu în chestii secundare. Educaţia? Pe asta altcineva ar trebui să o facă, nu tu. Confuzia se accentuează şi mai mult, pentru că există un sistem de învăţământ şi un minister al educaţiei. Şi ce să vezi, el este responsabil de tot ce înseamnă educaţie. Punct. (?) Chiar şi de educarea pieţei de tehnologie şi echipamente industriale! Echipamente care, pentru a ţine pasul cu evoluţia rapidă a industriei, se înnoiesc anual.
Dar educarea pieţei, adică a clientului, partenerului, furnizorului, colegilor (înainte ca acesta să îţi fie coleg) pare că încă nu intră în sarcinile curente ale oamenilor din conducerea companiilor din industria de la noi. Multinaţionalele mari din producţie au sistemele lor, reglate pentru nevoile interne. Dar ceilalţi?
Nu trebuie să îţi dai profitul pentru educarea pieţei, dar nici acţiunile izolate în acest sens nu sunt rezolvarea. Preocuparea pentru şi investiţia constantă în educarea pieţei este contribuţia ta la binele mediului în care trăieşti şi la bunăstarea ta continuă. A ta şi a copiilor tăi, când vor veni. Este buna intenţie şi gândul bun care aduc binele în companie şi în mediul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Hai să încercăm să generăm gânduri bune prin asumarea beneficei „nevoinţe” a educării pieţei. Trebuie fiecare să-şi propună asta. Pentru că fiecare poate contribui cu ceva. Evenimentele reprezintă una dintre cele mai bune ocazii să participăm împreună la acest demers. Noi organizăm între 11-13 iunie, la Arad, Demo Metal Vest. Dăm deci întâlnire tuturor la următoarea oportunitate de acest fel. Abia aşteptăm să ne vedem cu cei cu gânduri bune, cu cei care le generează şi cu cei care şi le doresc.
