„Frica păzeşte bostana”. Bostana este ceva material (poate fi şi România) şi, da, poate fi apărată prin frică. Ok. Ne apărăm bostana, ne luăm partea, dar ce devenim?
Bostana simbolizează avutul – substantiv neutru derivat al verbului a avea. Nu al lui a fi! Dar, să ai nu e un rău în sine. Contează ce eşti când ai. Şi pe a fi ce îl mai defineşte? Oamenii vor să fie, de exemplu, liberi - ca să aibă(!). Dar, oricât ai avea, nu poţi să ai tot. Poţi să ai o colecţie numeroasă de lucruri avute. Gândirea liberă mai este ceva ce face parte din avutul dorit? Trebuie avută? Sau poţi să renunţi la ea? Se poate să te simţi liber şi fără ea? Depinde de tine cum măsori libertatea! În definitiv, dacă nu ştii ce pierzi, nici nu-ţi va lipsi. Deci, dacă nu au lucruri, oamenii pot fi liberi? Da! Sau cel puţin se pot simţi aşa.
Dar azi e greu să fii, dacă nu ai. Şi devine greu chiar să fii altceva decât ce ai. Este, fundamental, o societate a deţinătorilor. A oamenilor liberi să aibă şi, dacă nu ai, nu eşti liber. A avea este esenţa existenţei, a lui a fi. Acum esenţa este afişată, este afară. Frumuseţea este doar exterioară. Cine mai caută în interior ceva?! Adică, a fi este, de fapt, a fi perceput. Cum eşti perceput aşa eşti! Şi, atunci, cine eşti? Cine eşti când rămâi singur, tu cu tine?
Sunt, şi încărcătura filozofică, culturală şi duhovnicească (dacă e cazul) din miezul lui, este învechit, prăfuit. A fost înlocuit (ni s-a inoculat) cu un zeu modern, educat: Am! Eşti, dacă ai! Eşti şi liber, dacă ai. Şi eşti în funcţie de cât ai! Dacă ai, îţi dai seama cât poţi să fii de tare, prin ceea ce poţi să cumperi, să deţii? (şi aici este o întrebare: cine pe cine cumpără? pentru că poate, adică are cu ce).
Cât de mult contează curajul în devenirea omenirii. Câte repere morale au la bază frica şi câte curajul? Curajul presupune acţiune vizibilă. Pe faţă. Presupune identitate asumată, transparentă. Cine mai are curajul să-şi manifeste opţiunile în această societate liberă? (priviţi mărturiile din sondaje) Probabil ţi se face frică numai când te gândeşti să ai curaj : ) şi ... nu mai ai. Pentru că te uiţi în jur şi vezi câte păreri diferite mai sunt acceptate şi cum sunt ele combătute? Câte se mai dezbat? Cine mai dezbate opiniile diferite care (mai) apar? Ce mai este dialogul? Ce valoare mai are? De ce nu se mai (poate) face dialog public relaxat, civilizat pe temele apărute? De frică?
Sau poate pentru că nu mai este nevoie? Ce rating ar avea în societate o astfel de dezbatere? Cine s-ar interesa de ea? Cine ar fi publicul? Cine mai are timp pentru asta? Cine mai are dispoziţia şi motivaţia să facă aşa ceva? Cine va înţelege argumentele? Cine mai are instrumentarul logic, bagajul cultural şi ontologic pentru a fi motivat să aloce timp pentru o astfel de dezbatere.
Ok, o facem, dar dacă ni se face frică la final? Ce ne facem? (poate dăm block sau dislike)
Cine educă tinerii să-şi construiască propriul sistem critic de analiză, şi să-şi exprime apoi (nu înainte) liber opţiunile? Oricare ar fi, dar ale lor să fie! Autenticitatea este un fetiş al epocii, poate tocmai pentru că i se simte lipsa. Din ce educaţie, cultură generală şi din familie vin opţiunile tinerilor? Cine îi educă? Sau nu o face? Mărturie sunt statisticile cinice ce relevă analfabetismul funcţional endemic. Şi de ce nu o face? Cu ce consecinţe?
Care sunt curentele culturale ale vremurilor noastre? Mă întorc la frică. Ce societate poţi construi pe frică? Ce valori punem în coşul virtual de „cumpărături” al societăţii după alegerile noastre stimulate prin frică?
Cine mai are respect pentru interlocutor (semenul lui cu altă opţiune) sau curaj să susţină un dialog cu contrariul, de dragul antrenamentului logic al argumentaţiei propriei opţiuni? Doar, aşa, fiind fiinţe raţionale, ca un joc al inteligenţei.
Cine mai face azi interogarea sceptică (înclinaţie omenească ce stă la baza ştiinţelor) a ideilor, sloganurilor, îndemnurilor, ameninţărilor vehiculate în public? Cine mai are apetitul sau instrumentele pentru a pătrunde sensurile profunde (morale) ale opţiunilor noastre? Cine mai face aceste exerciţii cu o fină înţelegere a fragilităţii umanităţii noastre raţional emoţionale? Cine ne îndrumă cum să o facem?
Oamenii trebuie să fie ajutaţi sau lăsaţi să aibă educaţia necesară pentru a putea testa raţional, logic, axiologic adevărurile propuse de cei care îi conduc. Dacă nu suntem capabili să facem asta, nu noi suntem cei care conducem societatea democratică şi pe cei care o administrează pentru noi, ci ei sunt cei care ne conduc pe noi unde doresc. Ca să-şi apere bostana (pe care o deţin!). Iar, fără dialog şi instrumentele necesare susţinerii lui, nu le mai poate contesta nimeni opţiunile şi acţiunile. Fără bagajul axiologic adecvat (moştenit), extirpat din curriculă în mod conştient, suntem frunze în vânt.
(Şi va veni, uşor-uşor, şi alibiul perfect: răspunderea o va purta de acum inconştient tehnologia şi AI. Câtă conştiinţă va include AI? Dar oamenii?)
Frica păzeşte bostana. Dar nu toată lumea o deţine.
