Articol

GeoMedia — GIS de la Hexagon

Mircea Badut29.11.2021 · 6 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

În iulie 2010, compania Intergraph – un reper în domeniul CAD/GIS – a fost achiziționată de compania suedeză Hexagon AB, iar produsele sale software se regăsesc astăzi în portofoliul a trei divizii: Hexagon PPM, Hexagon Safety & Infrastructure și Hexagon Geospatial.

GeoMedia — GIS de la Hexagon

Chiar de la prima vedere, software-ul GeoMedia Professional ne arată o interfaţă suplă și concretă, organizată după tipicul meniului-ribbon (gen Microsoft Office), aspect pe care îl remarcam și în recenziile altor software-uri Intergraph. Vom găsi mai toate funcţiile/uneltele necesare pentru crearea și administrarea de hărţi inteligente în categoriile meniului-ribbon: Home, Manage Data, Analysis, Vector, Labeling, Raster, Toolbox, Table, Grid, 3D, 3D Effects, LRS, Routing. La fel ca la majoritatea platformelor GIS, în partea stângă avem şi panoul de gestionare a materialului cartografic cuprins în documentul curent (legenda hărţii). Altfel zis, dacă suntem familiarizaţi cu alte software-uri geo-informatice (precum ArcGIS/ArcMap sau QGIS) atunci ne vom descurca și cu GeoMedia.

GeoMedia — GIS de la Hexagon

De altfel, dacă ne uităm un pic prin gama sa de aplicări, ne dăm seama că este o platformă GIS potentă, iar dacă le studiem ceva mai în detaliu aflăm și despre celelalte atuuri: flexibilitate/ adaptabilitate; capabilitatea de a agrega date diverse (vectoriale, raster și chiar 3D); abilităţi puternice de analizare a datelor și de extragere a informaţiilor de sinteză; funcţii eficiente de afișare, prezentare și diseminare a datelor.

GeoMedia — GIS de la Hexagon

Ne amintim că sunt multe situaţii în care prezentarea de date sub forma hărţii ne ajută să vizualizăm locaţii, să facem corelări geo-spaţiale, să căutăm soluţii (soluţii care altfel ar fi greu de revelat, sau care altfel ar omite aspecte importante), să comunicăm mai departe soluţiile găsite/ propuse. Iar aceasta presupune atât ca softwareul geo-informatic să poată colecta ușor date din diverse surse (provenind inclusiv de la alte medii CAD sau GIS, și asigurând inclusiv corelarea sistemelor de proiecţie cartografică și a sistemelor de coordonate) cât şi să poată realiza o multitudine de analize (geospaţiale, tabelare sau mixte).

Software-ul ne îngăduie să concepem inclusiv analize de inter-relaţionare a straturilor grafice (conţineri, intersecţii, disjuncţii) și de interogare specifică bazelor de date (QBE și SQL), pe care le și putem combina liber.

GeoMedia poate integra în compoziţia cartografică date provenind de la baze de date de întreprindere – precum Oracle, Microsoft SQL Server sau PostGIS. Tot fără conversie poate accesa o mulţime de formate de fișiere GIS și CAD (precum Bentley MicroStation; Autodesk AutoCAD; Esri ArcView; Esri GeoDatabase; OGC GeoPackage; KML) dar și servicii web conforme OGC, precum WMS, WMTS și WFS. De asemenea, GeoMedia poate încorpora în documentul cartografic date în formate de imagerie satelitară, gen ERDAS, sau nori de puncte 3D (provenite de la scannere 3D sau de la dispozitive LiDAR).

GeoMedia — GIS de la Hexagon

GeoMedia — GIS de la Hexagon

Merită menţionate și funcţiile din GeoMedia cu care se pot aplica și monitoriza strandardele de calitate și de completitudine pentru datele provenind din surse diverse (standarde controlând validitatea geometriilor, dar și atributele completate în tabelele asociate entităţilor grafice), pentru conformare cu eventualele modele de date definite în/pentru organizaţie.

Referindu-ne la partea de analize, am putea remarca inteligenţa încorporabilă în scenariile de agregare și de chestionare a datelor, care ne duce cu gândul la sintagma „inteligenţă artificială” – ceea ce nu este chiar greșit din perspectiva pontenţialului, dacă ne gândim că și aplicaţiile cu care planificăm călătorii și cu care ne ghidăm în trafic (precum Google Maps sau Waze) sunt de fapt aplicaţii GIS. Mai mult, aflăm că GeoMedia poate constitui platformă chiar și pentru aplicaţii de analiză în timp-real (integrând în sistemul geo-informatic și date care sosesc în flux continuu), deci nu doar pentru compoziţii grafice și analize decuplate, realizate de la birou.

GeoMedia — GIS de la Hexagon

Merită menţionat și „Spatial Modeler” (amin-tind de aplicaţiile Grasshopper și Dynamo asociate unor medii CAD, despre care scriam anterior în revista T&T), un utilitar asociat lui GeoMedia cu care se pot defini, într-un mod eminamente vizual, fluxuri de procesare a datelor (vectoriale, textuale, dar și raster) folosind module grafice reprezentând operaţii de agregare și analiză specifice GIS.

Aplicabilitate

De fapt, GeoMedia este o familie de aplicaţii software (vedeţi și tabelul), care permite profilări practice destul de largi, pentru o mulţime de beneficiari: administraţii publice locale (primării, consilii judeţene); administraţii guvernamentale/naţionale (agricultură, cadastru, silvicultură, hidrologie, protecţia mediului, turism, organisme de reglementare etc); securitate și aplicarea legii (servicii de urgenţă, poliţie, jandarmerie, armată); operatori de utilităţi (energie electrică, telefonie/telecomunicaţii, gaze combustibile, apă/canalizare); transporturi și logistică; fotogrammetrie; instituţii de cercetare. Încheiem concluziv remarcând faptul că orice organizaţie (fie ea guvernamentală, comercială sau de altă factură) a cărei activitate presupune informaţii geospaţiale poate beneficia de suportul oferit de o platformă GIS.

Aplicări şi analize generice:

  • verificări și validări de amplasamente geospaţiale;
  • analizarea și evaluarea resurselor geospaţiale;
  • analize pentru proiecte de investiţii (infrastructuri urbane; agricultură; transporturi);
  • gestionarea informaţiilor cadastrale și a proprietăţilor imobiliare;
  • gestionarea și actualizarea impozitelor/ taxelor aferente entităţilor geospaţiale;
  • studii de arondare (centre comerciale, spitale, facilităţi publice);
  • analizarea și optimizarea traficului rutier;
  • căutări ale rutelor de deplasare (cu diverse condiţionări);
  • analize buffer (limite de influenţă spaţială în jurul unor entităţi grafice): zona de inundabilitate a râului; perimetrul de protecţie al liniei electrice; zona de extindere a unei emisii de poluant; etc.

Add-on-uri GeoMedia (extindere capabilităţi):

  • GeoMedia Transportation Manager
  • GeoMedia Mapping Manager
  • GeoMedia 3D
  • GeoMedia Image
  • Image Scout
  • Incident Analyst
  • GeoMedia Advanced Collection
  • GeoMedia GI Toolkit
  • GeoMedia PDF
  • GeoMedia VPF
  • ImageStation Stereo for GeoMedia
  • ImageStation DTM for GeoMedia
  • ImageStation OrthoPro
  • ImageStation PixelQue.
0
Logo Mircea Badut
Mircea Badut
0 produse143 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

Article Thumbnail Image
Article Thumbnail Image
Article Thumbnail Image

AutoCAD 2027

deMircea Badut
20.05.2026
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Mircea BadutMircea Badut
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.