În primele luni ale anului 2026, Tehnic Media a realizat un sondaj amplu în rândul a 171 de decidenți din industria românească – directori generali, directori tehnici, șefi de secție. Rezultatul nu oferă o „medie” liniștitoare, ci un tablou fracturat: industria nu mai evoluează într-o singură direcție. Se separă.
O treime dintre companii cresc, aproape jumătate scad, iar restul rămân în așteptare. Iar această distribuție nu descrie o economie „echilibrată”, ci o economie în care se formează două lumi industriale distincte, cu șanse din ce în ce mai inegale.
Un an fără „medie”: 33% cresc, 45% scad
Conform sondajului, 33,3% dintre companii au înregistrat creștere în ultimele 12 luni, în timp ce 45% au scăzut, iar 21,6% au rămas la același nivel. Cifrele, privite superficial, par să se compenseze. În realitate, ele arată o ruptură: unele firme câștigă cotă de piață și investesc, altele pierd comenzi și își blochează orice plan de modernizare.
În 2026, sintagma „a fost un an mediu” devine inutilă. Nimeni nu trăiește în medie.
Cu toate acestea, optimismul privind următoarele 6–12 luni rămâne surprinzător de răspândit: 56,7% dintre respondenți se declară pozitivi sau relativ pozitivi, în timp ce doar 21,1% rămân pesimiști. Aceste cifre pot fi interpretate în mai multe moduri: o variantă ar fi că optimismul vine din faptul că managerii români au învățat, din ciclurile anterioare, că perioadele dificile trec (sunt mai rezilienți). O altă variantă, mai puțin confortabilă, e că unii dintre ei văd viitorul mai roz decât îl arată propriile cifre. Variantă fericită ar fi că unii dintre producători au informații concrete despre o redresare a comenzilor. O observație ce merită notată: diferența dintre interpretări ține, în mare măsură, și de sectorul în care operează companiile.
Sectorul de activitate contează mai mult decât dimensiunea companiei
În 2026, sectorul de activitate devine determinant, diferențele dintre sectoarele de activitate devenind mai importante decât cele dintre companiile mari și mici. Cel mai clar exemplu este industria de apărare, care evoluează aproape în contrasens față de restul economiei: dintre cele 26 de companii care livrează către acest domeniu, 76,9% au perspectivă pozitivă, iar 19,2% își accelerează investițiile, de patru ori peste media generală. Mai important: nicio companie din acest sector nu declară perspectivă negativă. Contractele pe termen lung și reînarmarea europeană oferă stabilitate într-un climat altfel volatil.
La polul opus, sectorul auto, cel mai bine reprezentat în sondaj (78 de companii), traversează cea mai dificilă perioadă: 47,4% dintre furnizori raportează scădere, iar 52,6% amână sau reduc investițiile. Presiunea vine și din partea clienților: 56,4% au redus volumele de comenzi, 51,3% negociază prețurile mai dur, 42,3% cer mai multe oferte și analizează mai mult înainte de a lua o decizie. Industria auto trece, la nivel global, printr-o reorganizare care depășește electrificarea — se rescriu relațiile dintre producătorii finali și lanțul lor de furnizori — iar companiile românești resimt impactul acolo unde e cel mai direct: în marjele de profit.
Industria aerospațială, cu 24 de companii în sondaj, rămâne stabilă - 37,5% raportează cifră de afaceri constantă și 33,3% în creștere, 62,5% dintre companii declarând că au o perspectivă pozitivă — fără a avea însă ritmul investițional din apărare.
Construcțiile și infrastructura, surprinzător, raportează 40,5% companii în creștere, cel mai probabil datorită proiectelor cu finanțare europeană aflate în execuție.
Totuși, cea mai relevantă diferență nu este între sectoare, ci între pozițiile din lanțul de aprovizionare.
Dependența de un singur client devine risc major
Companiile care livrează direct către producătorii finali – furnizorii de tip tier-1 – sunt cele mai afectate: 62,9% au înregistrat scădere, iar 17,1% una semnificativă. Prin comparație, companiile cu brand propriu și cele care livrează subansamble către alți furnizori raportează ponderi de creștere și scădere în proporții apropiate, de circa 40% fiecare.
Mesajul este dur, dar clar: în 2026, dependența de un singur client mare nu mai este o simplă vulnerabilitate. Devine un risc operațional critic. Diversificarea nu mai este un plan pe termen lung, „pentru când vom avea timp”. Este o urgență.
Cine investește acum, câștigă. Cine amână, rămâne în urmă
Datele despre investiții arată un mecanism care se autoalimentează: companiile care au crescut își permit să investească, iar investiția le ajută să crească în continuare. Companiile care au scăzut taie bugetele, ceea ce le face și mai vulnerabile la ciclul următor. Decalajul dintre cele două grupuri se adâncește cu fiecare an.
Cifrele sunt clare. Dintre companiile în creștere, 42,1% alocă buget pentru modernizarea utilajelor, 38,6% pentru automatizare și 24,6% pentru formarea angajaților. Dintre cele în scădere, 28,6% declară că nu au planificate investiții în tehnologie — o rată de aproape trei ori mai mare decât la companiile în creștere (10,5%). Cine modernizează azi își va reduce costurile și va crește calitatea. Cine amână va rămâne cu echipamente depășite, și peste 4-5 ani va avea o diferență de productivitate greu de recuperat.
Clasamentul general al investițiilor arată unde se află, de fapt, producătorii români: modernizarea utilajelor (37,4%), automatizarea (28,1%) și eficiența energetică (24,0%) ocupă vârful clasamentului, în vreme ce tehnologiile considerate a fi un reper al avansului tehnologic: inteligența artificială (9,4%), învățarea automată (2,9%) și securitatea cibernetică (2,3%) rămân marginale. Concluzia este că pentru majoritatea producătorilor români, provocarea de azi nu e inteligența artificială — e un strung CNC mai nou, un robot pe linia de montaj, un contor inteligent pe tabloul electric.
Din nou, industria de apărare iese din tipar. 50% dintre furnizorii din sector alocă buget pentru modernizare, 38,5% pentru automatizare și tot 38,5% pentru eficiență energetică (răspunsuri multiple) — toate vizibil peste media sondajului. E singurul sector care investește simultan în capacitate de producție, ceea ce este un semn clar al unei pregătiri reale pentru cerințe viitoare.
De unde vine presiunea și de ce nu va trece de la sine
Cea mai larg resimțită presiune rămâne cea a costurilor și profitabilității (69,6%), urmată de presiunea pe vânzări (48,0%), de fiscalitate și reglementare (41,5%) și de resursele umane (38,6%). Dar cifra care ar trebui să dea cel mai mult de gândit este alta: 32,2% dintre producători spun că nu găsesc operatori calificați, iar 19,9% recunosc că nivelul de competențe tehnice din propria echipă e insuficient. Această problemă nu e legată de ciclul economic. Când comenzile vor reveni, operatorii calificați tot nu vor fi acolo. Formarea lor cere doi-trei ani de investiție în oameni — parteneriate cu școli profesionale, programe interne de mentorat. Companiile care încep acum vor avea un avantaj real în 2028. Cele care amână vor constata că nu mai au cu cine produce.
Modul în care producătorii își finanțează investițiile explică, parțial, prudența acestora. 78,9% folosesc fonduri proprii, 28,7% credite bancare, doar 26,3% fonduri europene. Pe de o parte, asta înseamnă că aceste companii au lichidități — un semn de sănătate financiară. Pe de altă parte, într-o perioadă în care competitorii din Vest și din Asia modernizează agresiv cu capital împrumutat sau cu fonduri publice, finanțarea exclusiv din resurse proprii poate deveni o frână. Nu e întâmplător că subsidiarele grupurilor internaționale — care au acces la capitalul companiei-mamă — sunt mai optimiste decât firmele românești independente: 64,9% perspectivă pozitivă, față de 52%.
Un detaliu care merită menționat, pentru că are consecințe directe asupra modului în care se vinde tehnologie în România: la 85,8% dintre companiile independente, deciziile de investiții se iau local, de către management. La subsidiare, doar 5,4% au autonomie deplină — restul trec prin aprobare sau decizie externă. Deci, când vorbești cu directorul general al unei firme românești, vorbești cu cel care decide. Când vorbești cu un country manager, vorbești, de cele mai multe ori, cu cel care trebuie să convingă pe altcineva.
Cifra de afaceri cumulată a companiilor respondente este estimată între 2,7 și 3,9 miliarde de euro, din care aproximativ jumătate revine celor 37 de subsidiare ale grupurilor internaționale — restul de 134 de companii independente și de stat însumând circa 1,5 miliarde de euro, din care 1,3 miliarde este estimarea doar pentru companiile private independente.
Întrebările care contează
Sondajul din 2026 arată o industrie care nu se prăbușește, dar care se decantează. Companiile bune devin mai bune; cele vulnerabile devin mai expuse. Peste jumătate dintre respondenți rămân optimiști; industria de apărare, aerospațială și producătorii cu brand propriu continuă să investească și să profite de oportunități. Dar pentru companiile aflate de partea cealaltă — cele care pierd comenzi, amână modernizarea și nu găsesc oameni — fereastra de recuperare se îngustează.
Dacă sunteți la conducerea unei companii românești, sunt câteva întrebări pe care merită să vi le puneți. Cât de mult depindeți de un singur client? Câți operatori calificați mai aveți — și câți v-ar mai trebui peste cinci ani, când cei mai experimentați poate vor ieși la pensie? Ce procent din profitul ultimilor trei ani s-a întors în utilaje — și ce procent a plecat în dividende? Răspunsurile la aceste întrebări nu le veți găsi în acest sondaj. El doar sugerează că, pentru mulți, 2026 este anul deciziilor care nu mai pot fi amânate.
