Articol

Industry 4.0 & Digital Manufacturing, eveniment Dassault Systemes

Cenit Romania06.09.2017 · 1 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Odată cu apariția internetului și cu creșterea puterii de calcul, tehnologia a devenit accesibilă oricui. În prezent, aceasta este peste tot în jurul nostru și, deși nu suntem tot timpul constienți de acest lucru, soluții inovatoare stau la baza a din ce în ce mai multor procese și activități din jurul nostru, revoluționând industrii dintre cele mai diverse. Astfel, apar firme care schimbă radical paradigma de business, iar acest lucru conduce la nevoia companiilor tradiționale de a se reinventa, de a investi mai mult în inovație și tehnologie pentru a rămâne competitive pe piață. În cea de a 4-a revoluție industrială, digitalizarea reprezintă factorul cheie în dezvoltarea industriei prin eficientizarea proceselor de producţie, costuri reduse şi timp mai scurt de lansare pe piață – toate acestea cu scopul de a fi mai competitiv.

Dassault Systemes, împreună cu partenerii din România, vă vor explica modul prin care compania dumneavoastră poate fi direct implicată în această revoluție digitală.

Evenimentul va avea loc la Bucureşti, în data de 19 septembrie, la Hotel Intercontinental.

Pentru detalii:

Tel: +40 332.430.574; Email: info@cenit.ro

0
Logo Cenit Romania
Cenit Romania

Obțineți o transformare digitală de succes cu ajutorul CENIT! Profitați de experiența CENIT de peste 30 de ani ca specialist de marcă în consultanță și software pentru optimizarea proceselor operaționale.

0 produse18 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

Article Thumbnail Image
Article Thumbnail Image
Article Thumbnail Image

AutoCAD 2027

deMircea Badut
20.05.2026
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

Industria mondială de robotică cere strategii comune pentru accelerarea automatizării

Patru organizații reprezentative pentru industria mondială de robotică și automatizare – AER Automation din Spania, A3 – Association for Advancing Automation din SUA, International Federation of Robotics (IFR) și VDMA Robotics + Automation din Germania – au semnat, la Barcelona, Declarația de la Barcelona privind Robotica și Automatizarea 2026.

PUBLICITATE
Logo Cenit RomaniaCenit Romania
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.