Toţi sau aproape toţi încercăm să înţelegem lumea în care trăim. Mai asiduu sau mai relaxat. Natural. Privim, simţim, imităm, citim, raţionăm, intuim, visăm, imaginăm. Presupunem. Când raţionalul este înlocuit de imaginar, apar presupunerile. Şi, de cele mai multe ori, când facem asta, ne grăbim. Iar, pentru că experienţele directe sunt limitate, presupunerile le ocupă de multe ori locul. Şi apoi, în baza lor, apar aşteptările. Multe nerealiste. Pentru că, în lipsa validării lor în practică, presupunerile sunt în majoritate eronate.
De ce te-ai limita singur aşteptând să se întâmple doar lucrurile în care investeşti? De ce ai face-o? Doar eşti un om liber, poţi să-ţi imaginezi orice!
Dar, în realitate, de ce să te aştepţi la altceva? Dacă tu nu investeşti, dacă nu contribui cu ceva încercând să realizezi, sau să ajuţi la realizarea unui lucru, poate împreună cu alţii care îşi doresc şi ei acelaşi lucru, de ce te-ai aştepta să se întâmple? Ce te face să crezi că se va realiza şi vei obţine ceva, fără contribuţia ta?
Să investeşti direct ceva din resursele tale concrete, nu din imaginaţia ta, nu din aşteptările tale, este singura cale posibilă spre reuşită. Nici atunci nu reuşesc toate, pentru că o parte sunt sortite statistic eşecului. Dar, oricum ai privi, aşteptările nu sunt o resursă. Nu sunt ceva ce tu „pui la bătaie”. Chiar dacă aşteptând „te consumi” interior, asta nu produce nimic acolo, în exterior, unde aştepţi rezultatul. Aşteptările nu îţi aduc nimic. În plus, induc, prin exprimarea lor repetată în public, aparenţele unui context favorabil existenţei rezultatului aşteptat.
Aceste vorbe, texte şi declaraţii ale noastre sunt jungla deasă pe care o ridicăm noi singuri între noi şi obiectivele noastre, în care se ascund fiarele care ne sfâşie apoi nemilos aşteptările.
Aşteptările în care nu am investit resurse, creează aparenţe periculoase. Aşa apar prea multele aşteptări nefondate, cele în care nu am investit nimic. Ele formează jungla aparenţelor în care trăim şi în care ne rătăcim.
Poate ar fi de verificat impactul modului nostru de a gândi asupra a cât de mult reuşim să trecem de aparenţele lumii în care trăim. Filtrăm oricum realitatea prin intermediul priorităţilor noastre, dar poate ar merita să ne decidem să investim în mod direct mai multe resurse în realizarea aşteptărilor noastre.
Dacă este nevoie, zic să avem curajul să facem asta chiar dacă presupune să nu rămânem aceiaşi. Este greu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm.
