Sandvik Coromant a mai făcut un pas în cadrul procesului de dezvoltare a tehnologiei de alezare - finisare, prin introducerea CoroBore® 826, o sculă inovatoare cu duze pentru lichid de răcire orientat cu înaltă precizie (HP-High Precision) pentru prelucrarea fără probleme și cu toleranțe strânse a alezajelor.
Opririle mașinii din cauza depunerii așchiilor în jurul sculei sau a pinolei reprezintă o problemă comună la alezarea de finisare.
Datorită duzei de înaltă precizie, CoroBore® 826 HP direcționează jetul de lichid de răcire orientat cu înaltă precizie către muchia așchietoare, în vederea controlului și a ruperii eficiente a așchiilor. Apoi, așchiile sunt evacuate cu ușurință din alezaj. Prin combinarea cu setarea pas cu pas a scalei diametrului sculei de alezat, foarte ușor de realizat, se obține scula perfectă pentru o alezare de finisare precisă.
Scula de alezare - finisare CoroBore® 826 HP este, în mod ideal, prima opțiune pentru cerințele cuprinse în gama de diametre 36–1260 mm (1,417–49,606 țoli). Este optimizată pentru repetabilitatea procesului, asigurând astfel o excelentă finisare a suprafeței și toleranțe strânse ale alezajelor.
Pentru a facilita identificarea soluției optime de alezare de finisare CoroBore® 826 HP pentru cerințele specifice ale utilizatorilor, Sandvik Coromant a introdus seturi de asamblare pentru o gamă largă de diametre ale alezajelor. Soluția Coromant Capto® integrată este ideală pentru alezarea unor diametre mici de la 35,45-91,65 mm (1,396-3,608 țoli), în timp ce alegerea optimă pentru diametre cuprinse în gama 91,35-154,65 mm (3,596-6,089 țoli) este o soluție modulară cu contragreutate internă. Pentru alezarea de diametre mari, 154–1260 mm (6,063–49,606 țoli), se poate combina un cap separat de alezare de finisare cu sistemul flexibil CoroBore XL, în funcție de necesitățile de prelucrare.













