Transformarea digitală a ingineriei își continuă progresul. Ca parte integrantă a serviciilor sale în cloud, Eplan prezintă un nou serviciu pentru colaborarea inter-proiecte – Eplan eManage – care permite utilizatorilor să încarce proiecte de pe platforma Eplan în mediul cloud, precum și să le partajeze și să lucreze la ele aici. Versiunea gratuită a fost lansată la mijlocul lunii martie, iar versiunea cu funcții avansate, contracost, îi va urma în august 2021.
Serviciile cloud inovatoare și sistemele platformei EPLAN devin tot mai integrate. Ca prim pas, noua soluţie software EPLAN eManage Free a fost lansată la mijlocul lunii martie. Acest software gratuit, bazat pe cloud, permite încărcarea facilă a proiectelor de pe platforma EPLAN și browsere web în mediul cloud securizat ePulse. O versiune contra-cost a software-ului, cu funcţionalitate avansată, va fi lansată în luna august.
Colaborare inter-proiect
EPLAN eManage permite încărcarea, gestionarea și partajarea facilă a proiectelor în cloud. Dat fiind faptul că ecosistemul actual al automatizărilor industriale este caracterizat de multiple discontinuităţi media atunci când vine vorba despre transferul documentaţiilor, avantajele acestui sistem sunt clare: sistemele pe platforma EPLAN împreună cu acest nou serviciu cloud vor interconecta producătorii de dulapuri de comandă și fabricanţii de panouri, integratorii OEM și de sisteme, precum și operatorii de mașini și sisteme de fabricaţie.
Cu toţii lucrează împreună în cadrul unui proiect central ce poate fi sincronizat pe platforma EPLAN via eManage în cadrul unei aplicaţii inginerești de tip ciclu complet. Drepturile de acces și alocarea clară a rolurilor asigură securitatea datelor și permit accesarea flexibilă a proiectelor. Utilizatorii EPLAN Electric P8 și EPLAN Pro Panel beneficiază deja de aceste proiecte integrate ce le permit încărcarea facilă a proiectelor în cloud și retransferarea lor pe platforma EPLAN pentru procesare ulterioară.

- FOTO. Utilizatorii Eplan Electric P8 și Eplan Pro Panel pot încărca facil proiecte în cloud și le pot retransfera pe platforma Eplan pentru procesare ulterioară.
Transfer de date direct pe EPLAN eView
De asemenea, utilizatorii își pot publica datele proiectului cu un singur clic direct în EPLAN eView. Acest lucru oferă celor implicaţi posibilitatea de a vizualiza și comenta proiecte întregi. În plus, permite implementarea digitală a proceselor de evaluare între companii. Iar graţie acestei disponibilităţi clare, centrale în cloud, eManage susţine participanţii la proiect la căutarea rapidă după conţinut specific.
Date curente, sincronizate
EPLAN eManage înseamnă că proiectul EPLAN este sincronizat pentru toţi participanţii și cei implicaţi în proiect. Modificările la proiect sunt vizibile pentru toţi participanţii, iar documentaţia acestuia este întotdeauna actuală - pe toată durata ciclului de viaţă a proiectului și chiar și în scenarii de funcţionare sau de service.








