Să trăieşti vremuri interesante!” (cică ar fi un blestem chinezesc)
Şi trăim vremuri interesante. Avem sentimentul că ne uităm mereu la ciorna fulgurantă a realității. O imagine rapidă. Până să-ți construieşti tu părerea despre ea, a şi dispărut. Şi vedem o nouă ciornă ce e imediat înlocuită de următoarea. Atât de repede se desfăşoară totul. Şi de data asta la scară macro. Nimic stabil, fixat, definitiv. Trăim într-o realitate stroboscopică. Precum am clipi des şi la fiecare deschidere a ochilor vedem mereu altceva. Sau am sta cu ochii deschişi în întuneric şi la fiecare reaprindere rapidă a luminii am vedea total altceva.
În aceste condiții, certitudinile nu se mai construiesc. Şi dacă încearcă să apară, se destramă foarte uşor. Suntem de fapt într-o ficțiune, cu sentimente reale. Doar ele sunt fixe. Paradoxal, sentimentele, emoțiile noastre sunt cele mai statornice elemente din realitate. Ele însoțesc realitatea, chiar fără să o înțeleagă. Sentimentele noastre există şi sunt elementele fixe. Aşa ne dăm seama că mereu preced rațiunea (şi acțiunea).
Mişcarea stroboscopică a realității ne produce o oarecare perplexitate. Perplexitatea ar trebui înlocuită ulterior (dar nu prea târziu), rațional, cu acțiunea, chiar împotriva sentimentului de confuzie. Şi ar fi bine să nu fie doar o reacție de opoziție.
Dar cum iei deciziile corecte? Şi cum răzbeşti în astfel de vremuri?
Prin flexibilitate! Aşadar, şi istoric, dar şi din emanație recentă, flexibilitatea trebuie să fie cea mai statornică abilitate pentru reuşita evaluărilor şi acțiunilor noastre.
Pentru că, da, şi evaluările noastre trebuie să fie flexibile. Să cuprindă cunoştințe şi date noi. Să folosească instrumentele noi. Să includă variabile şi constante noi. Este crucial să fii pregătit să acþionezi acum, chiar în condițiile incertitudinii (conform evaluărilor anterioare), pentru a nu rămâne în urmă. Pentru că s-ar putea să nu mai poți recupera, dacă stai şi doar clipeşti, sperând să revezi o realitate anterioară, cu care erai obişnuit.
Să nu acționezi, nu e profitabil şi nici posibil, pentru că vei fi un obstacol împotriva curentului şi vei simți imediat asta pe pielea ta. Iar retardul dat de aşteptare, „împietrire” sau contemplație te face în scurt timp irelevant. Pentru că riscul dat de inacțiune este permanent în acest ecosistem potrivnic stabilității (cea cu care eram obişnuiți).
Iar, ca să-ți dai seama de starea în care te afli, acțiunea implică alocare de resurse.
Nealocarea resurselor, conservarea lor, este un prim semn de stagnare sau mai mult, dacă nu eşti păsuit de realitatea restrânsă a mediului în care activezi. Pentru că riscul să rămâi în urmă este mai mare acum decât înainte.
În plus, acum avem de a face cu o realitate modificată şi de AI, după internet, telefoane mobile, rețele sociale (neinteligente toate, sau rudimentare în ceea ce priveşte inteligența). Acum avem un „influencer” nou, „inteligent”, dinamic, polimorf şi prompt. Cu efecte şi în proximitate şi la scară largă, efecte pe care nici nu le bănuieşti. Doar le vezi pe ciornele printre care trebuie să trăieşti. Fără să ai o explicație.
