Vara este pe sfârșite. Calendaristic doar, pentru că, ajutată de căldură, atmosfera de vacanță persistă. În arșița sfârșitului de vară, totuși, unii se întorc la muncă. Relaxați. În timp ce alții abia acum pleacă în căutarea binecuvântării relaxării. Cei mai mulți dintre noi, plecăm în vacanță și ne dorim în primul rând detașarea de problemele curente și relaxarea. Abia apoi restul beneficiilor aduse de timpul liber 24/7 la discreția noastră.
Relaxarea nu este un fetiș gratuit, este un beneficiu cu efecte profunde în starea de bine a individului și în performanța lui. Există în noi o nevoie firească, ciclică, de detașare de problemele curente, fără a fi un abandon al responsabilității. Răspunderea rămâne intactă, undeva acolo, doar contactul cu problemele este suspendat o perioadă. Această scurtă detașare ne ajută să schimbăm perspectiva, modul de a cântări lucrurile și ajută la claritatea viziunii. Lucruri ce duc ulterior, la retur, la o eficacitate mai mare. Paradoxal, cu cât ești mai aproape de problemă, cufundat în ea, cu atât ești uneori mai departe de rezolvare. Iar, pe măsură ce te depărtezi, într-un mod magic te apropii de soluție.
Era digitală, tehnologia omniprezentă și hiperconectivitatea fac detașarea poate puțin mai greu de obținut. Este un tribut pe care îl plătim tehnologiei, care îți dă, dar îți și ia. În compensație, afundându-ne într-o eră hipertehnologizată, instrumentele informatice, cele AI ne oferă soluțiile lor non stop. Câtă încredere să avem în soluțiile propuse? Ne putem pune întrebarea: cum va face inteligența artificială detașarea de problemă, pentru o mai bună rezolvare, nesimțind nevoia de relaxare?
Noi, pentru a face pasul către detașare mai ușor, ne înconjurăm de exemplu de oameni ori obiecte care ne ajută să ne relaxăm. Schimbăm locul, îndreptându-ne către destinații care ne induc starea de bine. Reluăm obiceiurile care ne destind sau ne încarcă cu o energie care ne ajută să ne schimbăm starea de spirit generală în bine. Facem sport. În plus încercăm să ne despărțim, măcar și temporar, de obiceiuri ce ne mențin într-o inerție negativă. Practic, ne influențăm emoțiile. În general, controlul emoțiilor, nu eliminarea lor completă, ajută la reușita acțiunilor noastre.
Fără a avea o „stare de spirit”, ci doar „rațiune” și fiind totalmente „sedentar”, cum îți vei stimula creativitatea pentru a genera noi soluții. Pentru noi oamenii, tot starea de spirit este și motivația demersurilor noastre și scopul nostru final. Fără să deții în mod natural o „stare de spirit”, conectată cu cei din jurul tău, cu mediul, cu natura cum vei putea opera în termenii normalității?
Sunt câteva întrebări de sfârșit sau început de vacanță. Pe care le putem neglija, dacă suntem prea ocupați sau aborda detașat, ușor ironic, dacă sutem în vacanță. Ca să nu ne alunge relaxarea.









