Poate fi modul de viaţă al fiinţelor conştiente altfel decât responsabil? Poate deveni responsabilitatea un mod de viaţă? Sunt fiinţele umane conştiente de responsabilitatea intrinsecă existenţei lor? Sau au dubii şi se întreabă la ce le foloseşte responsabilitatea şi ce beneficii concrete le aduce?
Pentru că beneficiile imediate nu sunt întotdeauna legate evident de un sens profund al existenţei individului. Are atunci rost responsabilitatea? Dar ce are rost? Dacă orice existenţă are totuşi un rost şi nu este întâmplătoare, responsabilitatea ar trebui să fie mod de viaţă - modul de a trăi.
Viaţa ar însemna asumarea în totalitate a responsabilităţii ce-ţi revine pe diferite planuri, ca fundament al existenţei tale, şi împlinirea ei. Responsabilitatea dă sens existenţei. Este poate singura care îi dă valoare. Responsabilitatea are directă legătură cu evoluţia. A individului şi apoi a societăţii. Responsabilitatea merită! E cool.
Dar este dispus omul modern să-şi asume responsabilitatea şi să-i aştepte beneficiile? Are el răbdare? Pare că vrea totul imediat, fără aşteptare. Vrea acces instantaneu la beneficiile acţiunilor sale şi este frustrat pentru că nu înţelege procesul în ansamblul lui şi, în primul rând, timpul care îi trebuie alocat.
În România este şi mai frustrant, deoarece vedem cum alţii din alte părţi câştigă deja din genul de acţiuni pe care le întreprindem şi noi acum (dar pentru prima dată!). Binele este un proces continuu, nu un eveniment bliţ.
Dacă monitorizăm doar beneficiile imediate pe care le obţinem din acţiunile noastre, şi primim prea puţin, nu mai înţelegem de ce trebuie să continuăm să facem ce trebuie şi să continuăm să fim responsabili.
Sau poate înţelegem, dar nu avem pregătire pentru aşteptare. Nu suntem antrenaţi. Suntem ca nişte sportivi amatori care aşteaptă rezultate îmbunătăţite doar pentru că au înţeles cum se antrenează profesioniştii, şi poate, au făcut şi ei câteva mişcări imitative reuşite. Trebuie să perseverăm, performanţa o vom obţine dacă transformăm exerciţiul în mod de viaţă.
În cazul companiilor, responsabilitatea nu este diferită. În Harvard Business Review (HBR) am citit deunăzi că se face deja o diferenţă între profit şi scop (când o ajunge şi la noi această filozofie?). Cică performanţele financiare nu ar mai trebui să fie singurele căutări ale companiilor, singurele interese urmărite, ci să aibă în vedere interesele tuturor părţilor implicate, ale „acţionarilor” în sens mai larg.
Adică inclusiv angajaţii, clienţii şi comunitatea, nu doar ale acţionarilor şi investitorilor direcţi sau ale proprietarilor. „Scop dual” se cheamă cultura, adică - să o duci bine făcând bine - şi „organizarea hibridă” este abordarea practică.
Trebuie astfel monitorizate ambele obiective ale companiei: cel financiar şi cel social. Şi apoi, în provocările care apar inevitabil în practică, trebuie găsite căile pentru a le gestiona cu succes pe amândouă. Ăsta este, până la urmă, atributul unui leadership performant. Poate apărea aici o dispută între ce înseamnă leadership şi management, şi câţi lideri autentici avem printre noi.
Totuşi, specialiştii se concentrează pe detalii, iar managerii îşi lărgesc permanent orizonturile. şi aspiră la postura de lider. Responsabil.
