Acces online la metodele de prelucrare a metalului, de oriunde, în orice moment
Sandvik Coromant, important furnizor mondial important de scule aşchietoare, de soluţii de prelucrare şi de cunoştinţe legate de industria metalelor, a lansat un program care îi ajută pe inginerii de producţie şi pe specialiştii în procesele de prelucrare să se menţină la curent cu cele mai noi tehnologii şi practici de aşchiere a metalelor.
Serviciul online gratuit este primul program de e-learning complet pentru dobândirea de cunoştinţe în ceea ce priveşte prelucrarea metalelor şi poate fi accesat de oriunde, în orice moment.
Programul de e-learning are la bază manualul de formare de 360 de pagini intitulat „Tehnologia de aşchiere a metalelor” al Sandvik Coromant, folosit pentru toate cursurile de formare internă, în cadrul centrelor de productivitate ale companiei.
Pentru a facilita accesarea online a materialului, manualul a fost împărţit în nouă capitole şi 75 de cursuri de formare şi include comentarii utile, naraţiune, grafice animate şi clipuri video.
După introducere şi instrucţiuni, programul cuprinde subiecte legate de prelucrare, strunjire, debitare şi canelare, filetare, frezare, găurire, alezare şi suporturi de scule, precum şi subiecte legate de economia la prelucrare şi întreţinere.
În prezent, programul de e-learning este disponibil în limba engleză, dar va fi extins şi pentru alte limbi pe parcursul anului.
Un formular pentru feedback şi un examen online de certificare sunt incluse în program.
O singură înregistrare pe www.metalcuttingknowledge. com permite utilizarea completă a programului de e-learning Sandvik Coromant gratuit. Informaţii suplimentare, pe: http://www.sandvik.coromant.com/en-gb/services/educati o n / P a g e s / e -learning.aspx.













