Articol

Sisteme de scule de mare durabilitate „Long-Live Tooling”

Iscar Tools27.08.2021 · 8 min
PUBLICITATE
Article Thumbnail Image

Adaptoarele antrenate, montate în turelele strungurilor și furnizând posibilitatea de transmitere a mișcării de rotație sculelor de tip freză sau burghiu au devenit din ce în ce mai populare.

La strunjirea tradiţională, mișcarea de rotaţie este imprimată semifabricatului în timp ce scula este fixă. Mașinile moderne multifuncţionale, cu posibilităţi de realizare atât a operaţiilor de strunjire, cât și a celor de frezare sau găurire, au revoluţionat procesul de proiectare a tehnologiilor. Această schimbare a reprezentat un imens pas înainte, practic realizarea visului oricărui prelucrător prin așchiere de a produce o piesă finită cu o unică pregătire a mașinii.

În mod obișnuit, strungurile de tip Swiss sunt echipate fie cu unul, fie cu două axe. De aceea, putem fi siguri că adoptarea unităţilor antrenate în acest caz nu este o simplă coincidenţă, iar decizia a amplificat considerabil funcţionalitatea mașinii-unelte.

Mai mult, acest pas spre multifuncţionalitatea mașinilor a condus la dezvoltarea unor adaptoare specifice, pentru ca în scurt timp domeniul unităţilor antrenate să se transforme într-un sector specializat, dezvoltat și de producătorii de scule. Când facem referire la unităţile antrenate ne referim de cele mai multe ori la portsculele menite să prindă și să imprime mișcare de rotaţie unor scule rotitoare cu dimensiuni relativ reduse. Sistemele de antrenare s-au diversificat mult, în funcţie de caracteristicile diferitelor mașini-unelte, ale turelelor sau ale axelor secundare în cauză.

Din cauza spaţiului redus disponibil, combinat cu o multitudine de tipodimensiuni ale axelor și turelelor, este de multe ori necesară realizarea unor soluţii speciale, adaptate. Această abordare este corectă în special în cazul gabaritelor reduse, caracteristice mașinilor de tip Swiss. Cu totul altfel se pune problema în cazul mașinilor multifuncţionale mari, puternice, destinate prelucrării pieselor de mari dimensiuni, complexe și unde suntem nevoiţi să utilizăm scule standard cu dimensiuni mari.

Tendinţa de transformare a mașinilor de tip Swiss în mașini cu multiple posibilităţi de prelucrare și implicit de scurtare a timpilor de ciclu, a avut un impact important asupra dezvoltatorilor de scule. Industria prelucrătoare a solicitat astfel din ce în ce mai mult soluţii de scule inovatoare, versatile, ușor de adaptat noilor modele de adaptare/antrenare.

Ne putem da seama de influenţa pe care noile cerinţe din piaţă o au asupra gamelor de scule făcând o scurtă trecere în revistă a noilor linii de fabricaţie ISCAR, în mod special a celor aparţinând recentei campanii NEOLOGIQ.

Bucşe elastice versatile

Linia Multi-Master de la ISCAR este prevăzută cu o gamă variată de suporţi monobloc, cu diferite tipuri de prindere, adaptate diferitelor mașini-unelte.

Am putea menţiona două exemple:

  • adaptarea de tip HSK – conf. DIN 69893
  • adaptarea poligonală (Camfix) – conf. ISO 26623-1, în plus, pentru asigurarea unei rigidităţi cât mai ridicate, coada suport poate fi conectată ușor direct la axul secundar, fără nicio adaptare intermediară.

Montarea tipică în axul unei mașini-unelte se realizează prin intermediul unui adaptor/con adecvat.

Una dintre cele mai populare soluţii în acest sens este aceea care utilizează bucșe elastice de tip ER. Soluţia este simplă, flexibilă, fiabilă și dovedită în timp, adecvată antrenării aproape oricărei scule rotitoare prevăzute cu coadă cilindrică, fie monobloc, fie echipate cu plăcuţe amovibile.

Așadar nu este de mirare că soluţia ER este cea mai des utilizată în cazul mașinilor multifuncţionale și a unităţilor antrenate.

ISCAR a dezvoltat o gamă foarte bogată de scule modulare pentru montarea în bucșe elas­tice tip ER. Principalul element al acestor scule îl reprezintă suportul monobloc, în care se montează bucșa elastică. Construcţia monobloc asigură rigiditate ridicată și acurateţe superioară. În același timp adaptorul monobloc permite montarea unei game foarte variate de scule în bucșele elastice cu care este prevăzut. Spre exemplu, soluţia FLEXFIT este prevăzută cu filet interior și cu o zonă de cen­trare, pentru montarea sigură și precisă a diferitelor capete de găurire și frezare, prevăzute la rândul lor cu plăcuţe amovibile (figura 1).

Sisteme integrale cu conexiune FlexFit pentru montarea diferitelor capete de frezare echipate cu plăcuțe amovibile.

  • FIGURA 1. Sisteme integrale cu conexiune FlexFit pentru montarea diferitelor capete de frezare echipate cu plăcuțe amovibile.

În linia Multi-Master există multe soluţii mono­bloc pentru bucșe elastice ER în gama [ER11, ER32]. Montarea este deosebit de sigură iar gama cozilor suport deosebit de variată, dând posibili­tatea utilizatorului să jongleze cu lungimile con­solelor și să găsească astfel configuraţia optimă a ansamblului, corelată cu caracteristicile piesei de prelucrat. Atunci când este necesar, pot fi uti­lizate extensii sau reducţii standard. Un astfel de suport devine multifuncţional, capabil să antreneze întreaga gamă de capete interschimbabile Multi- Master. Această linie unică se conformează princi­piului „timp de reglare zero”, suportul rămânând în permanenţă montat în axul mașinii iar prelucrarea putând fi imediat reluată după înlocuirea capului amovibil.

De asemenea, ISCAR a extins familia de suporţi prevăzuţi cu bucșe elastice, adăugând soluţii prevăzute cu canale interioare pentru direcţionarea cu precizie a lichidului de răcire către zona de pre­lucrare. Aceasta duce la o mai eficientă evacuare a așchiilor și la amplificarea durabilităţii muchiei.

Următorul pas în dezvoltarea suportului – bucșa monobloc a fost lan­sarea pe piaţă a produsului NEOCOLLET – o familie de suporţi pentru mărimi de bucșe în gama [ER16, ER40]. Acestea sunt echipate cu capete așchietoare de tip disc, realizate în construcţie monobloc din carburi metalice sinterizate; gama lor diametrală: 32, 40 și 50 mm (figura 2).

NeoCollet – Scule echipate cu capete monobloc din carbură, ce extind gama operațiilor de frezare.

  • FIGURA 2. NeoCollet – Scule echipate cu capete monobloc din carbură, ce extind gama operațiilor de frezare.

Capetele aparţin diferitelor familii de frezare și au ca scop realizarea unei mari varietăţi de aplicaţii:

  • canelări
  • frezari frontale
  • danturări eboș

NEOCOLLET sunt prevăzute cu canale pentru răcire interioară.

În stil Swiss

Strungurile și mașinile multifuncţionale de tip Swiss sunt în primul rând destinate realizării operaţiilor de strunjire. De aceea, a fost acordată o atenţie deosebită dezvoltării și îmbunătăţirii scule­lor de strunjire. Chiar dacă multe dintre acestea aparţin liniilor standard ISCAR, există și soluţii dedicate Swiss. Recent, ISCAR a lansat sistemul SwissGrip – scule asamblate pentru debitări și canelări, cu lăţimi de plăcuţă extrem de reduse, în gama [0.6 – 1.2 mm] (figura 3).

O sculă tipică SwissGrip include un suport prismatic montat în locașul mașinii și o lamă adap­tor cu două buzunare în care se va fixa plăcuţa; metoda de fixare se realizează prin bine-cunoscu­tul sistem de auto-prindere ISCAR. Lama asigură repetabilitate și acurateţe ridicate la repoziţionare, iar construcţia în sine este ergonomică cu indexare facilă la ambele capete ale suportului.

NeoGrip – Ansambluri de scule pentru canelare-debitare, dedicate strungurilor Swiss.

  • FIGURA 3. NeoGrip – Ansambluri de scule pentru canelare-debitare, dedicate strungurilor Swiss.

Debitarea poate fi realizată până la un diametru maxim de bară de 16 mm. Lăţimea plăcuţei, extrem de redusă în acest caz, aduce economii importante de material.

O altă familie de scule SwissCutXL a fost creată pentru debitări mai adânci, de până la 10 mm, dar care poate realiza în același timp și operaţii de strunjire. Un suport SwissCutXL este echipat cu plăcuţe debitare-canelare lungi, cu două muchii așchietoare, fixate sigur prin intermediul a două șuruburi (figura 4).

SwissCut – Scule echipate cu plăcuțe extra-lungi, pentru canelare-debitare.

FIGURA 4. SwissCut – Scule echipate cu plăcuțe extra-lungi, pentru canelare-debitare.

Montarea și demontarea plăcuţelor se realizează în zona frontală, ceea ce oferă avantajul menţinerii unei console reduse a sculei. Nici nu este necesară extragerea șuruburilor atunci când se realizează indexarea. Un plan-opritor aflat în spatele muchiei așchietoare asigură montarea corectă și utilizarea celei de a doua muchii așchietoare a plăcuţei, chiar dacă prima muchie este distrusă complet.

Suporţii de strunjire echipaţi cu plăcuţe rom­bice, cu 55° unghi la vârf sunt probabil cei mai des utilizaţi. Pentru situaţiile în care sculele sunt utili­zate cu presiune foarte ridicată a lichidului de răcire (HPC), ISCAR a dezvoltat un suport cu secţiune pătrată, prevăzut cu un sistem extrem de rigid de montare a plăcuţei.

Noile produse prezentate demonstrează preocuparea permanentă ISCAR pentru crea-rea de soluţii performante, dedicate mașinilor multifuncţionale și strungurilor de tip Swiss.

0
Logo Iscar Tools
Iscar Tools
70 produse98 articole
PUBLICITATE

Din aceeași categorie

PUBLICITATE

Produse de la Iscar Tools

PUBLICITATE

Video din aceeași categorie

Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image
Video Thumbnail Image
PUBLICITATE

Ultimele știri

Article Thumbnail Image

FIC: România are nevoie de un pact pentru competitivitate, investiții și predictibilitate

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) propune un set de priorități pentru viitorul program de guvernare, menite să consolideze competitivitatea României, să crească atractivitatea pentru investiții și să susțină dezvoltarea economică pe termen lung.

PUBLICITATE
Logo Iscar ToolsIscar Tools
Newsletter

Nu mai irosi timp căutând știri și noutăți despre ultimele tehnologii apărute în industrie. Îți trimitem noi!

Spune-ne ce te interesează și noi îți vom trimite informații în funcție de preferințele tale.

Despre noi

Revista specializată T&T - Tehnică și Tehnologie este un instrument nelipsit profesioniștilor din orice companie din industrie, util pentru a ține pasul cu noutățile tehnologice de ultima oră.
Facebook logo iconLinkedIn logo icon

Contact

(+40 21) 340 28 68
office@tehnicmedia.ro
Aleea Barajul Iezeru 6A, București 032799, România
Copyright: Tehnic Media © 2026
Design by High Contrast. Development by Neo Vision.