Lipsa de viziune şi de control pe termen lung ne face să căutăm cicluri scurte de business, cele mai scurte – „tunuri”. Tunurile sunt, se pare, singurele arme din arsenalul nostru (primitiv) de înavuţire. Şi, cu ce (se) trag tunurile cel mai bine? Cu ... şpagă. Putem vedea asta acum pe TV (epopeea arestărilor), asta pentru că tunul are, natural, şi ... recul (chiar cu întârziere).
Tot un comportament primitiv este şi faptul că oferim copiilor noştri doar beneficii directe, înmânate personal: bani, obiecte, confort facil şi nimic indirect, prin intermediul societăţii - pentru că participarea noastră în comunitate este aproape zero. Este un abandon al evoluţiei, parcă asumat structural, nativ. Intervenţia noastră, individuală, benefică, în proximităţile noastre ar da, însumată, starea de bine general pe care o aşteptăm (şi care pare că vine de la alţii, nu de la noi). Sentimentul care însoţeşte imediat acest tip de participare, este speranţa. O stare, banalizată în acest moment – pentru că nu aduce avantajele pragmatice, imediate, atât de aşteptate – dar care aduce cu ea fiecărui individ o energie sporită, apoi sinergie şi, pe cale de consecinţă, succesul acţiunii întreprinse – deci şi beneficiile concrete – în final.
Prin replicarea implicării şi la ceilalţi, se întoarce în fiecare, un sentiment de recunoştinţă – sentiment ce, se pare, conform unor studii, ar sta la baza stării de fericire permanentă.
Ce vreau să spun este că, oricum, desprinderea de colectiv – abandonul colectivităţii şi al îmbunătăţirii sistemului – dă, în timp, doar epuizare şi eşec individual.
De asemenea, controlul situaţiilor în care ne aflăm nu trebuie exercitat de fiecare individ la fiecare mişcare a lui, o parte importantă a acestuia trebuie să decurgă din siguranţa că sistemul în care ne aflăm funcţionează bine. Această siguranţă vine din respectarea regulilor stabilite pentru buna funcţionare a sistemului şi participarea individului la binele comun (binele sistemului). Binele comun este chiar esenţa sistemului însuşi.
Este natural ca lucrurile să funcţioneze doar aşa, prin implicare individuală – până la urmă, motivaţia cea mai puternică se află la cei ce sunt cei mai afectaţi de o problemă. De la ei trebuie să vină şi acţiunea cea mai puternică în rezolvarea ei sau în influenţarea rezolvării ei. Este absurd să aşteptăm să fie altfel. Iar, în această realitate, fiecare în parte este important.
Să sperăm într-un 2015 „normal” ... prin implicarea noastră. Noi, cei de la T&T, vă urăm Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani şi vă asigurăm că vom fi alături de cei ce se implică.
