În industria auto, caracterizată prin evoluții rapide, motoarele supraalimentate au devenit predominante, datorită posibilității de amplificare a performanțelor, precum și de reducere a consumului de carburant și a emisiilor. În același timp, prelucrarea unora dintre componentele acestor motoare reprezintă o provocare semnificativă. Soluțiile ISCAR de ultimă oră, realizate în mod specific pentru rezolvarea acestor situații asigură performanțe superioare în prelucrare, eficiență ridicată și diminuează costurile.
În realizarea multor componente ale motoarelor supraalimentate este necesară prelucrarea unor geometrii complexe, în materiale greu prelucrabile precum aliajele de titan, oțelurile inoxidabile, aliaje termorezistente. Aceste materiale sunt selectate datorită caracteristicilor lor mecanice excepționale, care se traduc în exploatare în durabilități amplificate, în capacitatea de a lucra în condiții vitrege, extreme.
Reversul medaliei îl reprezintă dificultatea majoră de a le prelucra, având în vedere duritatea ridicată în multe cazuri și abrazivitatea care determină uzuri rapide ale muchiilor așchietoare. De asemenea și mai ales în aceste condiții, precizia ridicată a acestor componente reprezintă o provocare majoră suplimentară în prelucrare.
În același timp, remarcăm tendințe de micșorare dimensională a acestor motoare, fie ele diesel sau pe benzină, echipate în mod obișnuit cu turbosuflante. Turbosuflanta amplifică în mod semnificativ puterea motorului, fără a-i mări substanțial greutatea.
Astfel, vehiculele moderne beneficiază de performanțe și beneficii suplimentare. Însă condițiile de funcționare a turbosuflantelor sunt dure, temperaturile sunt foarte ridicate, turațiile ating și ele valori impresionante. În consecință, producătorii de componente originale (OEM) trebuie să facă față provocărilor ridicate de prelucrările unor materiale deosebite și să rezolve în timp real probleme tehnologice apărute frecvent. Este situația în care experiența globală ISCAR își spune cuvântul, iar soluțiile sale conferă productivitate superioară, profi-tabilitate și performanțe amplificate în prelucrări. În domeniul prelucrării turbosuflantelor, ISCAR propune soluții inovatoare, care asigură stabilitate proceselor. Din partea ISCAR, producătorii OEM se bucură de prioritatea cea mai ridicată și în multe cazuri există parteneriate strategice pe termen lung cu aceștia. Astfel, ISCAR a dezvoltat o întreagă gamă de scule și soluții, dedicată prelucrărilor specifice componentelor motoarelor supraalimentate.
Capetele de frezat ISCAR, echipate cu plăcuțe indexabile, sunt ideale atât în cazul operațiilor de eboș, cât și a celor de finisare (figura 1 și figura 2). Construcția lor robustă asigură stabilitate și precizie, chiar și în cele mai dificile condiții de prelucrare. Utilizarea celor mai avansate geometrii și acoperiri atenuează considerabil impedimentele legate de temperaturile ridicate dezvoltate în prelucrări și de uzurile premature ale muchiilor așchietoare.

- FIGURA 1.

- FIGURA 2.
Dezvoltate în mod special pentru prelucrarea semifabricatelor cu duritate ridicată, frezele ci-lindro-frontale ISCAR oferă durabilitate și precizie excepționale. Disponibile în geometrii și acoperiri variate, aceste freze monobloc din carbură răspund pe deplin cerințelor specifice de prelucrare a diferitelor componente de motor.
De asemenea, ISCAR oferă o gamă foarte variată de soluții de strunjire a materialelor proble-matice, în special a aliajelor termorezistente. Și aici, plăcuțele sunt proiectate astfel încât să realizeze un control foarte bun al așchiei rezultate, să diminueze uzura, să asigure un regim termic scăzut, iar procesul așchietor să aibă în final eficiența scontată.
Geometria în zona fragmentatorului de șpan este rezultatul unui proces minuțios, simularea fidelă a formării și eliminării așchiei ducând la diminuarea considerabilă a forțelor așchietoare. Astfel, în plus față de durabilitatea ridicată obținută, calitatea suprafeței obținute pe piesă va fi, de asemenea, foarte bună.
Operațiile de canelare sunt critice în cadrul tehnologiilor componentelor motoarelor turbo. Precizia canalelor obținute în piese și calitatea suprafețelor sunt primordiale. Sculele și plăcuțele ISCAR destinate canelării răspund celor mai riguroase cerințe de prelucrare a materialelor problematice și de realizare pe piese a unor geometrii complexe.
Gama ISCAR destinată canelărilor aliajelor termorezistente și a altor aliaje problematice este extrem de bogată (figura 3). Plăcuțele sunt disponibile într-o varietate mare de geometrii și pregătiri de muchii așchietoare, optimizate în funcție de caracteristicile aplicațiilor în sine, pentru așchiere ușoară și eliminare eficientă a așchiei.

- FIGURA 3.
În ceea ce privește suporții destinați canelărilor, aceștia conferă stabilitate excepțională și implicit precizie ridicată. Mecanismele sigure de blocare a plăcuțelor în buzunare reduc vibrațiile și amplifică durabilitatea. Construcția lor inovatoare permite, de asemenea, înlocuirea facilă și rapidă a colțului așchietor sau a plăcuței, diminuând considerabil timpii auxiliari și amplificând productivitatea.
Acoperirile realizate pe muchiile așchietoare au scopul amplificării performanțelor. Rezistența la abraziunea pe care o creează semifabricatele problematice crește, coeficientul de frecare scade, vitezele de așchiere cresc concomitent cu creșterea productivității și a durabilității. Muchiile acoperite au contribuție semnificativă în îmbunătățirea calității suprafețelor realizate pe piese, element critic pentru funcționarea corectă, performantă a componentelor motoarelor turbo. Straturile de acoperire de tip NANO, precum TiAlN sau AlTiN, asigură stabilitate termică excepțională și proprietăți antioxidante remarcabile, esențiale în realizarea aplicațiilor de prelucrare a aliajelor termorezistente.
În perfectă cunoștință de cauză că fiecare component al unui motor turbo poate reclama condiții de prelucrare unice, ISCAR este gata să ofere soluții specializate perfect adaptate fiecărei situații (figura 4).
Echipele de ingineri ISCAR colaborează îndeaproape cu clienții pentru a dezvolta scule și strategii de prelucrare adecvate cerințelor specifice, având întotdeauna ca scop final optimizarea tehnologiilor și amplificarea eficienței. Această abordare permite integrarea optimă a traseelor sculelor avansate și a parametrilor de așchiere, ducând la amplificarea performanței.

- FIGURA 4.
ISCAR se află în fruntea transformării digitale a producției. Sculele inteligente, împreună cu soluțiile digitale asigură monitorizarea în timp real și analizarea datelor, permițând prelucrătorilor să optimizeze procesele, să reducă timpii auxiliari, să mărească eficiența generală.
Prin integrarea tehnologiilor Industriei 4.0, precum sistemele de mana-gement al sculelor activate de IoT (Internetul Obiectelor) și platformele de mentenanță predictivă, ISCAR acordă clienților săi un suport important pentru a se menține competitivi într-o piață în evoluție rapidă.
Veți beneficia de câteva avantaje cheie atunci când veți alege soluțiile ISCAR pentru prelucrarea componentelor motoarelor turbo:
- Datorită sculelor și tehnologiilor inovatoare, procesele dumneavoastră se vor accelera, vor fi mai eficiente, timpurile de ciclu vor scădea considerabil, productivitatea va crește.
- Durabilitatea superioară și performanțele îmbunătățite ale prelucrării în sine vă vor reduce costurile generale de producție; veți beneficia astfel de economii importante.
- Soluțiile ISCAR vor asigura calități ridicate ale suprafețelor prelucrate și precizie ridicată, elemente esențiale pentru funcționarea corectă a componentelor produse.
- Din procesele de prelucrare eficiente rezultă mai puține deșeuri, iar consumul energetic scade, contribuind la obținerea unor procese de fabricație mai sustenabile.
În competitiva industrie auto, ISCAR este un partener cheie, gata să ofere oricând soluții de ultimă oră pentru prelucrarea componentelor motorului turbo. Prin abordarea sigură a provocărilor unice de prelucrare a materialelor avansate și a geometriilor complexe, ISCAR nu numai că se conformează fără probleme cerințelor acestei industrii pretențioase, dar pregătește și terenul pentru dezvoltări și progrese de viitor. Cu angajamentul său clar pentru calitate, eficiență și inovare, ISCAR continuă să conducă industria de prelucrare mecanică spre progres, ajutând prelucrătorii să atingă noi niveluri de performanță și succes.













