În [533] se face o analiză a societății românești de după 1990, explicând starea (mai precis halul – ținând cont de bogățiile avute: oameni, industrii, agricultură, transporturi etc., care, deși nu erau la nivel european, ar fi putut fi transformate în bogății remarcabile, iar nivelul de trai ar fi fost cu totul altul - dacă nu ne-am fi vândut țara. Materialul explică și în folosul CUI a fost vândută țara!) în care a ajuns România, cauzele și...autorii. Acestei constatări – ne-am vândut țara – trebuie să-i urmeze niște întrebări: au fost cozi de topor în România? Dacă DA, a verificat cineva (instituții specializate ale statului) care au fost/sunt efectele imediate și pe termen lung asupra bunăstării populației, asupra mentalităților, asupra relațiilor interne și externe (a se considera mineriadele), cum au afectat capacitatea de apărare a țării în fața diferitelor amenințări? etc., etc. A verificat cineva (instituții specializate) proveniența unor averi apărute peste noapte?! S-au alocat salarii și pensii enorme. Efecte???!!! În afara unor discrepanțe enorme între venituri și ajungerea la un deficit foarte mare al bugetului de stat etc.
Ca individ – român prin naștere și cetățenie, am reflectat mult la cele întâmplate – și înainte și după 1990. Înainte am avut de înfruntat multe obstacole pe considerente de dosar, îngrădiri, dar am învățat, mi-am făcut datoria, am câștigat experiență, am fost de folos în multe ocazii și am fost respectat pentru aceasta.
După am crezut că energiile latente ale țării vor avea câmp liber de afirmare. Aveam mai multe idei privind starea în care eram ca țară și speram la cu totul altceva. Din experiența proprie de după pot confirma câteva din cele prezentate în [533]:
- A trecut ceva timp până să-mi dau seama că activitățile de C&D nu făceau parte din prioritățile/preocupările celor aflați mai nou în fruntea bucatelor (la conducerea țării, este antinațional și imoral să spun!). Mai mult, am aflat că în cadrul uneia din primele vizite de lucru ale noului Prim-Ministru, unul din obiective a fost desființarea unui institut de C&D performant, cu peste 800 de ingineri! Urmările le-am simțit prin puținătatea fondurilor de cercetare/dezvoltare accesibile, deși propunerile avansate ofereau speranța realizării de produse și tehnologii de vârf în lume (chiar și la această dată!!!).
- Prin inițiative private am intrat în legătură cu o structură dintr-una din țările dezvoltate din Comunitatea Europeană (precursoarea UE). Cu sprijinul lor am obținut finanțare pentru realizarea unui Centru de Dezvoltare, care să includă variate activități, destinate realizării de echipamente/tehnologii la care începusem să lucrăm. În cadrul programului ni s-a alocat o sumă nerambursabilă de 7,5 mil USD. Mineriada din iunie 1990 a rezolvat problema! Nu am mai interesat pe nimeni!
- La sfârșitul anului 1990 am intrat în legătură cu o companie din SUA (pe o filieră pe care nici astăzi nu am descifrat-o!), care dorea să introducă în România un pachet de programe de proiectare și fabricație asistate de calculator (CAD/CAM). Am aflat ulterior că erau printre primele 3-5 de astfel de programe din lume. Cu ajutorul lor s-au realizat cca. 30% din componentele mecanice ale navetelor spațiale americane. Vânzarea pachetului de programe nu a avut niciun succes. Cauzele ar putea fi două: 1) conducătorii nu au înțeles la vremea respectivă care ar fi perspectivele și 2) era greu de acceptat să imporți ceva din afară dacănu exist a posibilitatea plimbării pentru preluarea tehnologiei (chiar dacă cei din conducere nu știau nimic din conținut. Specialiștilor li s-ar fi făcut un hatâr să poată descifra acasă meandrele tehnologiei!). Dar obiectivul a fost mult mai amplu. Studiind potențialul industriei de mașini-unelte din România, au considerat că puteam dezvolta o afacere – nu doar vânzări izolate - prin care România să exporte, anual, mașini-unelte în SUA în valoare de min. 150 mil USD, cu perspective de extindere în Mexic și Canada. Niciuna din structurile potențial interesate nu a manifestat vreun interes pentru punerea în operă a unei astfel de afaceri. Mineriada din septembrie 1991, dezinteresul, diferențele de cultură antreprenorială și un ghinion teribil au pus la pământ începuturile „afacerii”! Nu am găsit sprijin tehnic,
financiar, doar lipsă de interes și mentalități de care credeam că am scăpat etc., ceea ce a dărâmat toate eforturile.
- Nici încercări ulterioare de reluare a problemei vânzării de mașini-unelte în SUA nu au avut succes.
Dezinteresul s-a manifestat și după privatizări, bunurile intrând pe mâini ciudate (lipsă de profesionalism, interese personale și de grup etc.) și s-a ajuns la faliment, deși existau perspective de câteva zeci de ani de activitate.
- Împreună cu o echipă de foști colegi am încercat să fim de folos companiilor care, încă, mai funcționau. Cultura managerială a fost un impediment esențial care a condus la falimentarea companiei, care s-a dovedit foarte performantă...și în Româna și în lume!
- După ce anvergura decizională mi s-a extins, am comunicat celor care erau dispuși să mă asculte că, după opinia mea, ținând cont de mai multe elemente, direcțiile prioritare ale țării trebuiau să fie
a. Agricultura, cu toate ramurile ei, inclusiv pădurile (care nu erau atât de împuținate!!!)
b. Căi și mijloace de comunicare: șosele, autostrăzi, căi ferate/fluviale și maritime, aeriene, telefonie, televiziune etc.
Întreaga industrie, așa cum era, trebuia să sprijine aceste două direcții principale. Nu am menționat educația/învățământul pentru că la acea dată nu se făcuse praf și acest domeniu. În mare, cam acestea sunt bloc starturile pentru intrarea în economia de piață – industrie de fiare vechi, democrație originală, proprietatea - un moft, nu ne vindem țara (dar am dat-o - aparent pe degeaba, sau am dărâmat ceea ce se construise cu multe sacrificii și se putea, prin colaborări diverse, să fie aduse la linia de plutire - spre folosul celor care au acaparat și statul – [533]!), noi muncim, nu gândim....
O întrebare care nu-mi dă liniște este: unde sunt banii - cei agonisiți de Ceușescu (prin privarea poporului de bunuri și servicii), Fondul Proprietatea, privatizările de toate tipurile, fondurile diferitelor instituții/structuri etc.?
O altă serie de întrebări se referă la Justiție:
- De ce nu se verifică legalitatea atâtor averi care au apărut ca ciupercile?
- De ce durează atât de mult unele procese ajungându-se la prescrierea faptelor?
- De ce nu se interzice ieșirea din țară a unor indivizi asupra cărora atârnă o vinovăție, dar nestabilită, încă, printr-o hotărâre judecătorească?
- De ce avantajele materiale ale atâtor slujbași ai statului sunt nejustificate prin eficiență, onestitate, pensii exagerate etc?
Cum putem numi astfel de probleme ca fiind parte constitutivă a unui stat de drept? Țara are deficit mare, dar nu se face nimic pentru reducerea unor avantaje pecuniare (nejustificabile), sau risipa din structuri ale statului, doar pentru avantajele politice ale unora, care reprezintă cauze ale deficitului bugetar?
TOATE acestea sunt parte a unui anumit fel de cultură, a unei anumite mentalități!
Și atunci de unde pornim în cursa de modernizare a economiei???
Textele care urmează se referă, în primă fază la tipurile de oameni și la cultura acestora cu care va trebui construită transformarea digitală!!!
Astăzi, desfășurarea unui program de schimbare este similar cu zborul unei nave spre lună, deoarece schimbarea se schimbă. Schimbarea este o călătorie spre necunoscut, necesită depășirea multor obstacole. Dar nu se poate reține un loc pentru zborul spre lună: acesta trebuie pregătit prin dezvoltarea calificărilor tehnice și emoționale, ca și a modurilor de lucru la gravitație zero. Liderii recunosc necesitatea schimbării, știu că organizația trebuie să evolueze și să inoveze mai rapid – să se pregătească pentru zborul spațial. Este necesară o schimbare de mentalitate, o mișcare de la ideea controlului schimbării spre construirea capacității de schimbare a vitalității [469].
„Două generații de români, năucite de lumea aiuritoare de după 1990 pentru care nimic nu-i pregătise, au fost chemați să fie parteneri unui stat șubred, corupt și inundat de impostură în procesul de redirecționare a educației copiilor lor într-o lume liberă, secularizată, tehnologizată și ideologizată, tot mai materialistă, dar cu un IQ în scădere și cu un interes cultural general tot mai mult atras spre cultura de confort. Ce poate să iasă bun de aici?” [521].
„Un principiu de pedagogie pe care ar trebui mai ales să-l aibă în vedere oamenii care fac planuri de educație este următorul: copiii nu trebuie crescuți după starea de față a neamului omenesc, ci după idealul omenirii și a întregii sale meniri (s.a.). Părinții nu-și cresc de obicei copiii decât în vederea lumii actuale, așa stricată cum e. Ei vor trebui, dimpotrivă, să le dea o educație mai bună pentru ca din ea să rezulte o stare mai bună în viitor. Dar în calea acestui deziderat stau două piedici: 1) Părinții care n-au grijă decât de un singur lucru, acela ca ai lor copii să-și croiască bine calea în lumea reală; 2) Regii care consideră supușii drept unelte pentru planurile lor."- Emmanuel KANT.
Care-i soluția? Soluția este de găsit în școli private „cu care și pentru care nu ar trebui să depindă decât de judecata celor mai luminați cunoscători”. – Emmanuel KANT.
„Spuneți asta lumii noastre! Imediat vi se va răspunde că nu e democratic și inclusiv, dar și că cine sunt acei cunoscători luminați? Pentru că, știm bine, prestigiul cunoscătorilor a pierit de mult, iar lista cunoscătorilor luminați variază de la un grup la altul atât de mult încât cunoscătorii luminați dintr-o parte se află pe lista idioților patenți ai celeilalte părți. (...) cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sunt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor care vin după noi. Tocmai pentru că nouă ne lipsesc. Dar cum să dai cuiva ceva ce tu nu ai? Ei bine, educația este singura formă de interacțiune umană prin care poți da cuiva ce nu ai: un ticălos poate să-l învețe onestitatea pe copilul său, un hoț poate să-l învețe cinstea, un leneș poate să-și învețe copiii hărnicia și resposabilitatea." [521].
Despre profesori, adică despre cei care ar trebui să educe și să formeze caractere! (Andrei PLEȘU) [522]:
1. Ce înseamnă un „profesor bun”? (...) trebuie să aibă un dozaj armonios între următoarele calități: dragoste autentică pentru materia pe care o predă; simpatie pentru elevii săi (implicând o constantă bunătate a inimii), rigoare bine temperată.
2. Ce alte abilități și cunoștințe (în afara materiei predate) sunt necesare? Orizontul de cunoaștere al unui bun profesor trebuie să depășească hotarele specialității sale. Cu alte cuvinte, e esențială cultura lui generală. Esențiale sunt și abilități de tipul: limbaj limpede și atrăgător, simț al umorului, autoritate personală, dublată însă de cordialitate. Să fie comunicativ, binedispus, capabil să găsească proporția justă între sobrietate și destindere dialogală. Sunt om și nimic din ce e omenesc nu-mi este străin –TERENTIU (195-159 îHr.)
3. Dacă ar fi să evaluați ultimii douăzeci de ani, care din factorii ce influențează comunicarea dintre profesor și elevi (familie, mass-media, societate) s-au modificat, fie prin intensificare, fie prin diminuare? În cădere liberă sunt familia și societatea. Familia este ea însăși o instituție în criză, iar societatea „e confuză, dezarticulată, încurajând arbitrarul comportamental, falsele modele, atitudinile trendy, tendințele centrifugale și reacțiile standardizate după criterii politic corecte”. În schimb, mass-media au căpătat un prestigiu riscant. Inflația lor este dublată de o îngrijorătoare (breaking...) prăbușire a calității.
Cum și-ar dori să fie profesorii:
- Cu o croială universitară autentică, niște domni, adică nu puteau fi asimilați cu stilul golănaș ignar, prost-crescut, mediocru intelectualmente, incult și țâfnos al unei lumi în care „domnia” e catalogată ca o fandoseală, ca o formă vinovată de „elitism”.
Profesorul preferat (...) știe să adauge informației seducția și reușește să provoace, fără efort și fără regie, admirația discipolilor. Un profesor bun e cel care livrează suficientă materie umană pentru a fi admirat, iar un elev bun e cel care e capabil să admire. Restul sunt anexe (...) sau răsturnări ierarhice contraproductive: profesorul – partener de hârjoană, iar elevul – autoritate cu liber-arbitru...[522].
Combinarea instruirii formale (oficiale), cu pregătirea în curs de desfășurare și învățarea colegilor este cheia sprijinirii angajaților pentru a dobândi noi calificări importante. Muzicienii exersează 6-8 ore pe zi, atleții de frunte din SUA se antrenează 35 ore pe săptămână, iar acedemicienii au cuantificat că stăpânirea oricărei calificări necesită 10000 ore.
Aspecte ale EDUCAȚIEI în JAPONIA, aproape în totalitate diferite de cultura europeană (de cea de acasă, din România...ce se poate spune?):
1. În primul rând înveți să te comporți, abia apoi înmagazinezi cunoștințe.
2. În școli nu există personal pentru curățenie. Elevii și dascălii curăță tot, inclusiv toaletele: învață să lucreze în echipă, să se ajute reciproc, mențin curățenia, respectă munca și locul în care trăiesc; să-i respecte pe ceilalți, să respecte animalele și natura/mediul înconjurător.
3. Copii studiază și duminica și în zilele de sărbători. Ziua de studiu durează 6-8 ore.
4. TOȚI elevii, începând cu clasa a VII-a sunt obligați să poarte uniformă. Aceasta are rolul de a disciplina, iar simpla purtare a unei uniforme creează o atmosferă mai serioasă. Uniforma creează copiilor sentimentul de apartenență la un grup.
5. În JAPONIA nu se chiulește de la școală, elevii nu întârzie, și-i ascultă cu atenție pe profesori.
NOTĂ: Punctualitate în Japonia nu înseamnă să fii prezent la ora fixată, ci să fii prezent cu 10-15 minute mai devreme! Așa proceda și profesorul cu care am învățat limba engleză în privat!
6. La sfârșitul liceului elevii dau examene, hotărâtoare pentru viitorul lor. Se stabilește dacă se pot înscrie la școli mai înalte. Pot alege doar o universitate, ceea ce le influențează mai târziu foarte mult veniturile financiare și standardul de viață.
7. Perioada facultății este considerată cea mai frumoasă și mai lipsită de griji, în ciuda „iadului examenelor".
(https://incredibile.ro/10-reguli-din-Japonia-țara-cu-cel-mai-avansatsistem-educațional-din -lume)
NOTE:
1. La una din vizitele în JAPONIA am văzut mulți copii din diferite clase, de la diferite școli. TOȚI purtau uniforme, iar acestea erau specifice fiecărei școli!
2. În perioada interbelică în ROMÂNIA, studenții de la Școala de Mine din PETROȘANI purtau uniformă, ceea ce era valabil și pentru studenții politehniști și de la universități din PETROGRAD (Rusia Țaristă, actualul Sankt Petersburg) (a se vedea fotografii cu V.I. ULIANOV=LENIN din perioada studenției!!)
3. Uniformele erau ținuta intelectualilor în CHINA dintre cele două Războaie Mondiale. Ele au fost adoptate ulterior de comuniști.
În spatele oricărei schimbări majore există o serie de forțe stimulatoare, factori interni și presiuni externe care creează necesitatea schimbării. Sunt incluse presiuni geopolitice, cerințe ale investitorilor, așteptări ale forței de muncă și incertitudini în creștere. Unele pot fi controlate, altele trebuie direcționate. Dar niciuna nu poate fi ignorată. Pentru obținerea întregului potențial, organizațiile trebuie să identifice și să valorifice aceste forțe ale schimbării. Trebuie să conducă în acest scop, ghidați de cunoștințe de care depinde schimbarea reală, prin mii de acțiuni îndeplinite de angajații responsabilizați. Efectuate corect, nu numai că transformă ceea ce fac, ci devin o forță pentru o schimbare pozitivă – pentru angajați, beneficiari și comunități [469]. (continuarea în numărul viitor).
Bibilografie
[469] ZAMMIT, Patrick: FORCES OF CHANGE; Five characteristics shape the most significant business transformation; BAIN&COMPANY
[469] JACKSON, Chad: The Role of the Dogital Thread and Digital Twin in Digital Transformation; Xcelerator/Siemens; April 29, 2021
[521] VOINESCU, Sever: Doar educația...; DILEMA VECHE, An XIX, nr. 973, 1-7 decembrie 2022
[522] PLEȘU, Andrei: Despre profesori; DILEMA VECHE, Anul XX, nr. 995, 4-10 mai 2023
[533] GRAMA, Emanuela: Cum să faci bani de pe urma socialismului (fragment din volumul Cetrul Vechi din București, în curs de apariție Editura Polirom; publicat în DILEMA VECHE, Anul XX, nr. 1002, 22-28 iunie 2023)
